Dacă vorbeam într-un post anterior despre faptul că iertarea se învață, mai am 2 idei conexe pentru voi:
Ideea 1: toate emoțiile și sentimentele de învață. Din păcate, încă nu am văzut în curriculumul grădinițelor și școlilor, nici chiar în educația nonformală – traininguri, elemente specifice de învățare a emoțiilor. Mai mult, emoțiile sunt și ele etichetate, ba mai sunt și orientate după gen (gender – oriented), fiind asociate by default, cu anumite situații – de ex., plângem când suntem supărați (dar și de fericire, nu-i așa?), băieții nu plâng (ba da, nu-i așa?), plânsul se folosește ca să obții ceva (nu doar plânsul, nu-i așa?) ș.a. pe care le puteți recunoaște în relaționarea și comunicarea noastră curentă.
Ideea 2: mintea se poate antrena pentru a reflecta emoțiile pozitive și pentru a le dizolva pe cele negative. Stările noastre sunt o reflecție a gândurilor noastre, gânduri pe care le asociem pozitiv sau negativ fie prin modul în care am fost socializați de mici, expuși unei educații emoționale deficitare (vezi mai sus), fie printr-un mecanism egoist și pervers, dar natural, de centrare pe emoțiile noastre primare, instinctuale. Acest lucru se întâmplă și datorită unui fenomen psihic numit ”roata conștientizării” sau ciclul de conștiință care ne arată cum o experiență declanșează o senzație (ține de capacitatea noastră senzorială fizică – senzații, percepții). Senzația este interpretată (aici e aici!! – fiecare cu harta lui conceptuală în mănă, vai de încrucișările de sensuri dintre noi…), interpretarea duce la stabilizarea sau consolidarea emoției într-o stare mai ”solidă” – sentiment (e mai profund, mai stabil și mai legat inclusiv de aspectele cognitive – valori, principii de viață, paradigme interpretative) și sentimentul ne declanșează o intenție acțională (vrei să faci ceva imediat… reacție, răspuns, behaviorism, Pavlov, câinele condiționat maxim!!) și se repornește ciclul cu o acțiune, experiență declanșatoare de noi senzații, gânduri – interpretări, sentimente, intenții – acțiuni. Sună cunoscut? Pentru fanii și cunoscătorii acestui blog mic și rar, acesta este ciclul pe care se lucrează în învățarea experiențială (adică pe bază de experiențe concrete de viață = declanșatoare de senzații în context real, autentic, de viață) și pe care ne debrifăm toți prin procesare urmând etapele clarificate de domnul David Kolb. Acest tip de învățare o numesc eu living learning – învățare trăită sau chiar trăirea experienței de învățare.
Există o mică problemă – pe baza ei ne câștigăm, noi trainerii și ei psiho-terapeuții, pâinea. Roata asta a conștiinței nu funcționează perfect, adică uneori se face pătrată sau chiar triunghiulară – în sensul că există niște scurtcircuite – senzația ne duce direct la sentiment și apoi direct la intenție. Sau interpretarea (uneori foarte sumară, adică filmul acesta se întâmplă în timpi reali de viață) ne duce imediat la intenție (mă simt prost, mă gândesc că eu chiar sunt prost, devin frustrat și încep să sâcâi oamenii din jurul meu cu comportamentul meu de simțit prost… faceți voi legăturile). Ce facem noi atunci? Dăm filmul înapoi cu încetinitorul să vedem unde s-a produs scurtcircuitul – și procesăm experiențele – adică nu le lăsăm brute, precum o carne abia tăiată plină cu salmonela, ci o băgăm în malaxorul curățării. Cu întrebări specifice pe procesare pe fiecare etapă de roată a conștientizării ajutăm pe cei în nevoie să se clarifice și să pună la locul lor corect senzațiile (identificarea surselor și definirea corectă a senzațiilor), gândurile/interpretările, sentimentele și intențiile. Da, costă. Da, o facem bine.
În orice caz, dacă la copii și tineri, partea de primar și instinctual e mai ”crudă”, căci e mai devreme în viața lor, dar – norocul unora dintre ei și ghinionul și traumele altora! – au pe lângă ei adulți cât de cât pregătiți (sau nu!) să mai proceseze empiric (sau deloc!) experiențele (profesori, consilieri educaționali, părinți!), la adulți lucrul acesta pare absolut nejustificat! Oare să fie așa? Să nu fim prea aspri în blamarea noastră asupra adulților rămași la stadiul de adolescenți nemuțumiți și reactivi! Daca nu există o educație emoțională corespunzătoare anterioare, dacă nu au avut șansa de a întâlni niște ”înțelegători de serviciu” în viața lor (mentori, profesori, modele) atunci să nu ne mirăm de cultura emoțională slabă a adulților din viața noastră și de numărul extrem de mare al consilierilor, terapeuților, trainerilor, coach-lor contractați de oameni în toată firea, dar care au nevoie de trezire și conștientizare… pentru a se reîntoarce la viața lor… în viața lor…
Decât să fim nemulțumiți de ei ca oameni, mai bine să găsim căile de a-i ajuta emoțional, căci majoritatea suferă după niste traume uriașe – abandon, umilire, respingere, nedreptate, trădare (doar să le amintesc pe cele 5 fundamentale, descrise de Lise Bourbeau) și pe baza cărora se lucrează cu psihologia integrativă…
Puneți în loc cele 5 limbaje ale iubirii despre care am mai vorbit și multă dragoste de celălalt.
Hai acum, că v-ați plictisit – ce vreau să vă spun: că se poate să vă antrenați să fiți fericiți!
