Ca să fiu sinceră, bucuria unei prezențe la vot atât de mare – oh, Doamne, iată toate orele de cultură civică obligatorii din curriculum! – și bucuria de tip ”binili învinge” sunt umbrite de un raționament simplu: Ponta, exponentul generației celor de 40-și-ceva, tinerii revoluției, generația de sacrificiu care se putea împlini prin accesul la guvernare pentru a schimba soarta țării, ei bine, a ratat. Și, odată cu el, s-a dus șansa acelei generații de a mai arăta ceva, politic vorbind.
Știut este cât de greu au accesat puterea și, când au reușit, cât de oportunist au făcut-o tinerii acelei generații; unii s-au plictisit și au luat-o pe căile împlinirii profesionale pe meseriile lor învățate. Și au confirmat acolo, în domeniile lor de expertiză. Alții au tot așteptat sau au roit în jurul puterii cu gând că poate ”adulții” din viața lor, cei care la revoluție au înțeles repede ce se întâmplă, oameni formați în cele laboratoare de partid și servicii, care aveau și ei nevoile lor de împlinire politică, se vor da deoparte și vor permite tinerilor să conducă tânăra democrație, câștigată chiar pe sângele lor. În zorii anilor 2000, România redevenea socialistă. 10 ani se duseseră și tot așa anii de miere și fiere ai tranziției spre democrație și Europa. Alți 10 ani și 2 scrutinuri pentru a ține departe ”bau-baul” comunistoid. Tinerii noști ajung mari, au familii, probleme, credite, clasa politică e în mâinile celor care „știu”. Câte unul, răzleț, săltat prin aripile tinere ale partidelor, dă semne că ar pătrunde în conclavul puterii. Unii din ”ăi bătrâni” mai mor, alții ajung prin pușcării, se golește scena și încet-încet urcă un tinerel. Nu de cea mai bună calitate, clar, oamenii serioși învață, dau examene, caută joburi, se țin de casă și familie. Dar, fie. Măcar e din cei pe care scrie „noi am fost generația de la Revoluție, Piața Universității, mineriade… ehe, ce vremuri…”. Și totuși, nu. Cu toate șansele de a fi exponentul unei astfel de generații, tinerelul nostru ratează. Moral mai întâi. Apoi profesional. În spatele lui stă gașca care s-a folosit de el ca să-l expună ca pe ”tânărul nostru de viitor”, dar… sunt umbre, sunt mirosuri. Așa că s-a împlinit profeția – generația de sacrificiu. Până la capăt.
Cel mai ciudat fapt din tot votul acesta a fost să existe disponibil un candidat tânăr, de generația mea, și… să nu-l prefer. Și nu a fost ușor de trăit sentimentul acesta. Chiar deloc. Dar uite, mergem înainte cu generația următoare. O generație care, dacă nu i se dă șansa de afirmare, și-o ia singură.
