Sunt o profesoară cicălitoare. Nu mă mulțumesc cu faptul că studenții show up, vreau să fie prezenți. Starea de presencing. Sunt acolo, respirăm același aer, aceleași concepte… păi să fie. Ce nedrept! Ei pot sa stea pe telefoane, iar eu nu. Deci, să stăm toți ochi în ochi, suflet la suflet și să ardem pe altarul evaluării.
Spun asta pentru că studenții mei sunt niște consumatori. Consumă cursuri (ckecked!), consumă prezentări (noi când putem să ne programăm? și… știți, noi nu mai avem teme de prezentat!), consumă proiecte de echipă (bine, fie!), consumă examene, consumă ani de studenție, consumă licența – hai, sa treacă odată toate, sa treacă, să văd și astea trecute și gata!
Gata, ce? Urmează să consume CV-uri, interviuri, joburi (pe care le vor aștepta bune, bănoase și să nu facă, în general, nimic, pentru că, nu-i așa, n-au făcut din astea la școală, că nu s-a dat la examen, și așteaptă să vină cineva să le arate cum se consumă imprimanta x, computerul y și sarcina de serviciu z). Totul pe un fond de nemulțumire și insatisfacție infantilă, copilarească și imatură. Dar lasă că ieșim să consumăm încă o țigară și a en-a cafea care să facă să treacă mai ușor aceste momente pe care trebuie să le checked și să le consume, dar lasă că o să treacă și asta.
Apoi începe consumismul social – dear all consumă evenimente de formare (am fost la toate cursurile!!), consumă nunțile (vreau cea mai frumoasă nuntă! – ești cu omul vieții tale? aaa, păi nu știu, o să vedem. deocamdată vreau cea mai frumoasă/scumpă/impresionantă rochie/nuntă/formație/restaurant, cele mai scumpe flori etc.), consumă mall, consumă cinema, consumă ultimul model de telefon smart, consumă ultimele etape ale nu-știu-cărui-concurs, consumă mașini (da, băi, am avut și BMW, și Skoda, și de toate am avut. Numa’ de asta nu avusesem, da’ acu’ m-am rezolvat!), consumă apartamente, case. Consumă diplome, titluri, grade, creșteri salariale. Consumă momente, întâlniri, to do-uri.
Apoi consumă bucăți mari de ipocrizie, consideră că e ok să ai parte și de asta în viață. Nu se preocupă dacă exista varianta ipocrizie-free/-less, e acolo, o consumăm, noi ne facem că nu înțelegem, ei se fac că și-au dat seama, ne vedem mai încolo, când mai consumăm împreună încă o intersecție de evenimente personale sau profesionale sau sociale…
Ei, da! Acești consumatori ai societății sunt cei care nu vor să meargă la vot (sunt prea deștepți și nu au dintre cine alege), dar critică pe cei care au fost aleși. Consumatorii de societate așteaptă să le dea statul joburi și case și să le mulțumească pentru faptul că există. Așteaptă ca alții să iasă la proteste, ca adulții să le livreze la cheie o societate bună și frumoasă și perfectă pe care apoi să o facă ei praf cum vor – să o consume într-o foame existențială, de compensare a unor frustrări din copilărie, din adolescență, din maturitate și de la bătrânețe.
Ei nu devin niciodată adulți. Sunt infantilizați, deresponsabilizați, consumă ceea ce e considerat ca fiind livrat sau produs de alții și prin urmare responsabili de calitatea produsului (nu intră în discuție capacitatea de a lua decizii și de a face opțiuni informate, în cunoștință de cauză, asumat). Sunt solicitanți (demanding), bat din picior ”vreau!”, sunt critici, negativiști, chibiți (știu tot timpul orice despre oricine și orice temă), vocali în mod gratuit, precum copiii alintați, cer multe și nu oferă nimic. Ba da, un teanc înalt de nevoi. Care musai trebuie să fie împlinite de… ceilalți. Extropunitivi – altul e de vină, mereu (asociat cu ”noi nu suntem vinoveți”), victime, neimplicați, acești consumatori de societate sunt peste tot. Le simți EUL egoist, atotstăpânitor, trăiesc un Me-time continuu, cele 15 minute de glorie vin prea devreme, prea nemeritat și se continuă la nesfârșit. Egocentrismul încrâncenat se combină, tot infantil, și cu gândire magică (cumva, lucrurile se vor aranja. Probabil nu va trebui să facă nimic, decât ”să se bage” ultimul telefon).
Ei nu contribuie. Nu creează. Nu dezvoltă. Nu susțin. Nu participă. Nu încurajează. Ei nu știu. Nu li s-a spus. Nu au găsit. Nu au văzut. Era pentru ei? Nu credeau. Aveau altă treabă atunci. Și în general, sunt ocupați. Trebuie să fie altundeva. Să consume un moment. Un loc, un spațiu, un grup.
Nu intră în chimie. Nu cuplează cu nimic. Relațiile sunt inautentice, goale. Spontane, temporare, neimportante, superficiale. Nu aderă la nimic. Niciodată. Au o temă a neutralității pe chip și în discurs. Ah. O. Checked. Next.
În creatorii de societate găsesc oamenii generoși. Cu ei înșiși, cu cei din jur. Libertatea interioară permite EULui să se ofere, să fie expandat, în contact cu sinele profund și cu lumea înconjurătoare. Corelează cu momentul, cu spațiul, cu oamenii. Se unesc punctele. Se crează sensul. Construcția. Co-crearea. Se întâmplă lumea, lucrurile, societatea, relațiile, devenirea, progresul. Se creează și se produc – idei, proiecte, locuri, opțiuni.
Aș vrea să îi consum brusc pe consumatorii de societate și în locul lor să pun – nu, nu antreprenorii – ci, creatorii de societate.
