Sunt in Londra. Obosita. Cazare la hotel. Somn de lemn cateva ore, apoi tup! in busul rosu si cap-compas Trafalgar, ce stim si noi sigur si drept. Busul e simpatic, avem locuri sus, in fiecare moment mi se pare ca ne vom ciocni de stalpii de iluminat sau in masinile parcate pe bus lane. Dupa ce trec de cateva socuri de felul asta, ma obisnuiesc cu ameteala generala si incep sa ma uit la oameni, la case, la masini… Busul face stanga, dreapta, urca strazi, coboara, noi stam in nordul Londrei. Urmaresc pe harta, poate inteleg logica orasului. Sunt prea obosita si busul face stanga dupa galbenul Selfridges – 100 de ani!!! Casc ochii in vitrinele galbene notate cu anii 1909, 1927, 1931… Ce faceam noi pe atunci oare? Strada devine un furnicar si ma intreb unde sunt. Oare unde pot sa fiu, decat pe Oxford Street? Nu stiti ce e Oxford Street?Nici eu nu stiam. Dar furnicarul incredibil, de umblat de colo colo catre nicaieri, turmentat de reclamele magazinelor si ofertele de reduceri minunate, nemaivazute, incredibila desertaciune, ma fac sa inteleg ca probabil este centrul comercial. Probabil a devenit sigur. Prin fata se perinda ordonat gaurile negre… GAP, Zara, Marks&Spencer, H&M, Mango, Donna Perkins, Clarks, Boots, Lush, Primark… Tinere deformate, negrese, asiatici, albi, prea albi, blonzi, bruneti, tineri, adolescenti, familii cu copii, cu un copil, cu 3 copiii… cu 2-3-5 pungi de cumparaturi purtand numele marcilor… Busul se misca in ritm de melc si furnicarul imens si inutil m-a obosit si mai mult. Asta e Londra? Consumismul acesta? A, multumesc, am si acasa. De aici vine, deci? Nu am vazut nici o stralucire, nici o aura de special, de glossy, de posh, de trend. Doar o masa miscandu-se din inertie, tampa, alergand din magazin in magazin, acumuland, consumand, dand curs ofertelor de Sale, Big sales, Buy 1 get 2nd 1/2 price, Any 3 for 2 pounds, Have 2 and the 3rd for free…
In sfarsit, Oxford Circus, dam in Regent Street, nebunia continua. In capat, Picadilly Circus – in sfarsit! Busul si-a reluat ritmul, iar pare ca se va izbi iminent de stalpii de iluminat. Sunt descumpanita de prima intalnire cu Londra si spun – Dezamagire! In Trafalgar ne dam jos, ca mai toti cei din bus. Aiurita de nebunia umana perceputa la limita, ma scutur si ma eliberez in fata columnei in varful careia sta cocotat Nelson. Ce trebuie sa vad aici? Leii sunt inconjurati de garduri de lucrari publice. Simt! Aerul caldut, sa tot fie 15 grade. Vantul usurel, rece, chiar prea rece as spune. Respir adanc, sa ma curat. Incep sa vad, spatii intre oameni, deci e loc! Facem pasi largi prin Square, sa vad din mai multe puncte esentialul. Nu vad nimic. In spate este National Gallery, ok, de vizitat. In fata niste porti mari. Spre Buckingham. Nu acum. Decid ca nu sunt foarte impresionata, dar e cam devreme. Sa plecam in explorare. Luam la nimereala o strada, se dovedeste a fi Whitehall. Minunat, mergem si, poate si pentru ca e trecut de 8, oamenii merg la pas, usor. Dam in Parliament Square si ochii intalnesc Big Ben. Da, aici merita sa ma zgaiesc minute in sir, asteptand sa bata de 9. E impresionant. Pe Whitehall, cladirile oficiale sunt vechi, maiestuoase, impresionante. Te pregatesc pentru Parlament si tot ce inseamna zona Westminster. Se demonstra in Parliament Square. Erau sustinuti rebelii din Sri Lanka, de peste 2 luni campau acolo sustinatori. Ne uitam, Metropolitan Police ii supravegheaza, nu ne spun nimic, ne lasa sa ne uitam. O luam pe langa Parlament, trecem peste Tamisa si ni se deschide o priveliste minunata. Am regasit pozele din albume, se vede profilat pe cer London Eye, o roata cu capsule de sticla ce permit o vedere de la peste 400 de picioare inaltime. De pe partea de sud admiram Parlamentul luminat, Westminster Abbey, Big Ben… Mirific… liniste, o plimbare agale, de digerat experiente, perceptii, de organizat ganduri si restructurat idei. Schimbam filosofii despre istorie, destin, Dumnezeu, trecut si viitor.
Meandrele concretului. La fosta City Hall, parte hotel, parte centru cultural si spatiu de amuzament intram sa vedem cum se distreza londonezii sambata seara. Nimic special, Costinesti, Eforie, Mamaia. Tonomate cu bani de cazut, masinute, box, cursele de cai, hai sa iesim! Ne zgaim la London Eye si apreciem din nou alegerile facute – ce minunatie, totusi, nu? O idee ingenioasa si maxim eficienta pentru o capitala turistica cum e Londra. Era inchis, deci vom reveni zilele urmatoare. Decid ca ar fi totusi o experienta prea extrema pentru mine, de aici de jos e ok. Trecem podul dupa Jubilee Garden si reintram in nebunia orasului, oamenii tocmai ieseau de la un spectacol. Ne fugarim pe niste stradute mici, dam din nou in Trafalgar, punctul central din care ne luam orice fel de bus, alergam sa prindem busul catre hotel, eram inghetata si voiam sa dorm!!!
Drumul inapoi ma stimuleaza – ma uit la casele frumos aliniate, e cam intuneric, oamenii dorm? Nu stiu, in unele e lumina si poti vedea franturi de vieti – o cina cu prietenii, o fata citeste, un televizor (singurul!!!) cu lumina albastra, multe lampi cu lumina discreta, fara a da semnele unei activitati totusi. Ajungem la noi, hei, parca am mai fost aici. Cumparaturi de alimentara de colt de strada, 5 lire va rog, poftim, mergem sprinten pe jos cateva sute de metri pentru a lua pulsul micului cartier. Tineri regasiti si povestind nimicuri, telefoanele mobile nelipsite – ce-or vorbi atata?! – un betiv, un sarman, mici locante cu 4-5 mese, copii dormind in carucioare si parinti plimbandu-se agale, picioruse desculte si imbracati subtire – o, daca i-ar vedea mama!
Facem planul pe maine, gata cu hoinareala, putina structura! Avem in plan British Museum, Covent Garden si mai vedem noi.
