Aseară am serbat 10 ani. Ai lui Euro26. Un prag. Un drum. O călătorie.
Revederi, emoții. A trecut timpul. Maturizare. De la tineri, la tineri adulți. De la studenți, la profesioniști – professionals. De la noi, la fiecare dintre noi. Am fost. M-am reîntâlnit și am fost din nou. Drag de oameni. De evoluția lor. De școala pe care am urmat-o împreună, fiecare cu procesul său de învățare.
Interpretare, modelare de înțelesuri. Pentru fiecare, Euro26 înseamnă altceva. Loc comun, înțelesuri uneori comune, de multe ori diferite, discurs și interpretare de text social la nivel individual. Metaforă și pragmatism. Explicit și implicit, subtil.
Vitrină și bucătărie în același timp. În afară și înăuntru. Ce vede lumea și cum ne știe lumea, ce știm noi despre noi. Ce povestim, ce știm. Ce filtrăm să lăsăm cunoscut, ce filtrăm să lăsăm privat. Ce acceptăm. Ce numim succes. Ce numim ”alt nivel”. Uneori social, alteori spiritual.
La nivelul scopului explicit lucrurile au ieșit de multe ori diferit și neașteptat, în moduri noi, surprinzătoare, aproape niciodată conform unui plan prea bine stabilit.
La nivelul implicitului, mai tot timpul lucrurile au ieșit extraordinare. Potențialul unui context de a oferi spațiu și oportunitate de învățare, capacitatea de ”școală”, mediator de experiențe, facilitator în procesul nașterii adultului. Contribuție, co-creere, design de planuri și proiecte noi.
Am simțit emoția și am raționalizat-o. Că am trecut, că sunt dincolo, peste, după și totuși în. Mai mult ca niciodată, mi-am simțit rădăcinile și apartenența. Mi-am (re)găsit cărămida din temelie tot acolo, chiar dacă negată, era acolo, roșie, argiloasă, puțin roasă la colțuri, cărămida mea în construcție e acolo și nu poate fi luată de acolo, e adânc înfiptă în pâmânt și în mine. În cele 2 planuri între care funcționează construcția Euro26, între spontan și rațional, între creativ și procedural, între linear și sinuos am recunoscut imaginea completă, complexă, integrată a celor 2 emisfere ale creierului. Dualitatea ei revendică ambivalența simultană.