Asadar, pune romanului in fata un magazin cu branza feliata si salam in vid, si din orice spatiu civilizat vei obtine o autogara in care oamenii isi fac un sandvis „ca la prasit” in doi timpi si trei miscari.
Unde s-a vazut asta? In aeroportul Otopeni, international – parol! – la terminalul de curse interne, ca sa fim corecti pana la capat. Un minimarket Billa pus fix in aeroport a rezolvat si ultima problema a cumparaturilor de ultim moment cand pleci loco sau de prim moment daca ai ajuns acasa si bate vantul in frigider. Daca tot e la terminalul de interne, lasa ca merge sa stam colea, sa punem felie peste felie si sa mancam sanatos, taraneste, ca pana pleaca avionu’ mai e 2 ore if you know what I mean…
Ma intorc, dara, si ma intreb, de unde, nene, inclinatia genetica a natiei de a pangari si the ultimate frontier inainte de civilizatie, de a manji cu mustar si boia pana si ultimul scaun curat din terminal, de a lasa firimituri chiar si acolo unde serviciile de curatenie intrunesc intr-un final standardele si, in fine, de a reproduce la nesfarsit comportamentul tipic de autogara intesata, tranzitata, murdara si rece, acela de scoate din papornita pachetele de mezel, cas proaspat care miroase de-ti ia nasul din loc, mustarul si usturoiul, cu satisfactia idioata de incheiere, „am mancat bine inainte sa plecam”.
Daca si aerogara a ajuns ca autogara, ce autobuze luam domnilor noi, si unde ne duc ele? Si, mai ales, cand e urmatoarea rata?
