Oamenii sunt definiți doar de faptele lor

Experiențele subiective, personale, validează progresiv cunoașterea care ne este transmisă și pe care o preluăm, per se, la vârstele învățării. Natura umană, de la Eva și Adam încoace, este însă curioasă și reia permanent procesul de cunoaștere pentru a câștiga, dincolo de cunoașterea în sine, ca produs al demersului său de cotrobăire, ownershipul – sentimentul proprietății. Învățătura lui, cunoașterea lui, experiența lui, validarea lui, realitatea lui. Are sens – fiecare dintre noi, în fapt, se calibrează după existența pe care o împărtășește alături de un set de semeni – unii mai stabili în existența noastră, alții mai mobili. Puțini mai sunt alături dintre oamenii ce îmi însoțeau viața acum… 10 ani. Chiar și din cei care îmi erau alături acum 5 ani. Cu cât variezi contextele și oamenii – ca generatori de interacțiuni, relații, schimb de cunoaștere și perspective asupra vieții – cu atât, în fapt, cresc nivelul și amplitudinea perspectivei asupra universului – și cel restrâns, imediat, și cel larg, atemporal.

Continue reading

De 100 de ori, mamă!

Experiența maternității a dus experiența familiei la o cotă pentru care nu am avut reprezentare. Nici prima naștere și nici a doua nu au fost, în sine, la fel de copleșitoare pe cât este fenomenul integrat de a avea 3 copii. Trei existențe simultane, fiecare în altă etapă, cu nevoi și cerințe specifice care se cer soluționate imediat, față de care o întârziere de o secundă este fatală.

Am trecut prin febre, muci, colici, dinți și măsele, alimentație pasată, apoi semi-pasată, criza de separare, nopți cu copii claie peste grămadă în patul nostru, zeci, poate sute de cearșafuri cu pipi, 3 x 20 de unghii tăiate cât mai non-agresiv; mers la tuns, controale la medic cu 3 caiete de notițe separate, 3 istorii de viață despre când, cum și cât au crescut diferite componente ale corpului, istovitoare discuții despre a fi în grafic, despre comparații privind aspectele generale, dar mai ales specifice ale fiecărui copil în parte. Despre personalitate, temperament, aptitudini, înclinații; asemănări cu membrii din familie până la bunici și străbunici; sclipiri de ceva care aduce cu nu știu cine. Despre viitori posibili și probabili. Scenarii de viață. Ale lor. Ale noastre despre și cu ei.

Continue reading

Lecturabilitate

Odată cu scrierea tezei de doctorat, dar mai ales cu ocazia prezentării acesteia, am inventat un termen nou. Lecturabilitate: caracteristica unei lucrări de a fi lecturată. Cu alte cuvinte, șansa pe care o dai produsului tău intelectual de a fi citit, parcurs, înțeles. În alt univers, spunem despre inițiative că sunt do-able, adică realizabile.

Prin urmare, la prezentarea tezei, după ce primisem deja câteva comentarii cu privire la dimensiunea lucrării (aprox. 500 pagini), am fost foarte onestă și am recunoscut: stimat auditoriu, am scris această teză pentru mine, în primul rând. Volumul ei reflectă demersul meu de clarificare, de lămurire, este modul în care eu mi-am explicat și felul în care am desfășurat gândirea mea asupra temei, suma și sinteza de conținuturi parcurse, descifrate, legate unele de altele, corelate, făcute să dea sens aspectelor despre care îmi propusesem să vorbesc. Este de fapt un download complet din creierul meu. Asta e. Dacă m-aș fi gândit la un posibil auditoriu, mai bine definit, poate aș fi fost mai atentă la variabilele ce țin de aceștia – timp disponibil, a câta n-a lucrare de doctorat citesc, eficiență. Dar nu. Nu m-am gândit la nimeni altcineva. Am fost egoistă și onestă cu mine până la capăt. Am scris tot ce am avut în cap. Am scris tot ce am avut de spus. Când a fost gata, m-am simțit sfârșită, goală și epuizată de orice idee. Era completă.

Continue reading

Toată lumea știe educație

Dacă știți filmul Everybody loves Raymond, ei bine, titlul acesta va însemna ceva. Un tip simpatic, familist, simplu în gândire, un serial plin de stereotipii despre femei și bărbați, soții și soți, mame și tați, frați, soacre etc., situații tipice de viață de familie prin care ai ocazia să îți lămurești, în replici amuzante, cum stă treaba în familiile de clasă socială medie, muncitori la ceva orice. Cei din jur fac parte din viața lui simplă, un sitcom destul de mainstream, schimburi de replici tâmpițele, despre orice, toate au haz. Pe fond, e un pic trist să vezi cât de simplist sunt tratate temele de family life, câte clișee comportamentale sunt vehiculate, care modelează mintea consumatorului de programe de acest fel și îi validează propriile comportamente fixate deja în tipare greu de resetat. Te mai întrebi de ce sunt încă actuale și prezente temele privind statutul femeii și bărbatului în relația de cuplu? Păi nu Biblia e de vină, fraților, ci filmele tâmpite care promovează aceste modele și tipare comportamentale gender-related.

Într-o paralelă de lumi, toată lumea iubește subiectul educației, are replici, discursuri, versiuni de adevăruri, lucruri DE FĂCUTdirective, sarcini către minister, inspectorate, profesori, directori. Pe fond, e adevărat. Toată lumea care a trecut printr-o școală – și spun, literalmente, cu adevărat că TOATĂ LUMEA a trecut printr-o școală – are opinii despre aceasta, despre CUM-ul care ar fi trebuit să, ar trebui să și, în esență și urgent, trebuie!

Prin natura meseriei mele de profesor, trainer, voluntar și mamă, plus expertiza foarte, foarte specifică și destul de extinsă în domeniul științelor educației (și sper că e de înțeles că și în educație, știu că poate crea confuzii!), intersectez lumi educaționale de toate felurile – de la grădiniță (am trecut și prin creșă), școală, cancelarie, inspectorate, CCD-uri, CJRAEs, facultăți, formarea adulților, formarea profesională inițială și continuă a felurite profesioniști inclusiv cadre didactice, training, formare în context nonformal, tineret, voluntariat și altele de le-am mai scăpat. Am considerat necesar să spun asta acum mai ales ca să înțelegeți că sunt informată și nu doar din cărți sau așa, ca dintr-un proiect educațional, ci că am nevoie să știu profund și specific aceste domenii pentru a mă putea exprima cu sens și substanțial în mediul profesional în care funcționez și în rolurile pe care le performez. În plus, o consider o problemă de etică profesională: de pe mâna mea (împreună cu alți colegi) au ieșit idei, documente, uneori prescripții, opinii de tip expert, evaluări, validări. Nu aș putea dormi bine noaptea dacă aș da drumul la inepții sau jumătăți de idei sau lucruri care ar face mai mult rău decât bine. Mai bine mai puțin și mai cu sens. Cu sens autentic. Un lucru care crește, care adună, care dezvoltă. Și așa e foarte greu, sigur mai știți și asta. Că nu e numai să dai drumul la chestii, ci să mai aibă și o viață dincolo de imprimantă.

În mediile în care interacționez cu practicienii educației tot ce văd și aud este cum toată lumea știe educație, tot așa cum toată lumea îl iubește pe Raymond: se scriu idei, bloguri, comentarii, se fac supoziții, scenarii de how-to, se dau ultimatumuri care nu mișcă pe nimeni, se fac amuzamente, râdem, glumim. Ce mai văd? O lipsă majoră de concepte, pe de o parte, și concepte clare – pe de altă parte; mari confuzii între noțiuni; amestec grosolan de cuvinte ca să sune important, bombastic, în trend; clișee și cuvinte parazit cu „zona„, ”partea”, ”zona de”, ”trebuie” ș.a. (am zis că o să fac un audit la fenomenele lingvistice din discursul public pe tema educației). Continuăm cu legiferări și auto-validări de idei, promovarea propriilor proiecte și soluții cu caracter mântuitor-salvator, un me-time etern, superficialitate, foarte multă, prea multă speculație, o lipsă de argumentare reală, discursuri paralele, în agende proprii, în note proprii, o dizarmonie, un fals.

Neclar dacă schimbăm școala? educația? învățarea? metodele? sistemul? Dar ce sunt toate aceste cuvinte? Continue reading