OK, în caz că nu v-ați prins până acum, acest site-blog servea pe post de vitrină de vânzare de traininguri cu de-amănuntul, traininguri home made, adică făcute în casă, de mine, de mânuțele și creierul meu, pentru publicul doritor și pofticios de experiențe de formare. Până să dezvolt eu foarte laborios conceptul site-ului și a ofertei în stoc pret-a-porter, m-am lansat la apă în rândul gânditorilor cu blogul de-l mai citiți voi din când în când, atunci când, din când în când, mai scriu eu. Doar v-am spus că e un blog mic și rar!
În fine, de ce vă rețin:
1. Că totuși țin traininguri diverse și mă puteți contacta, solicita și vedem cum o scoatem la capăt cu ce nevoi și probleme cu oamenii aveți
2. Că mă produc creativ ca formator înregimentat în rețeaua Tineret în Acțiune, rețea din care mă trag, mă revendic și la care particip, dau și iau, cu mare drag.
Deci, dacă aveți în implementare un proiect TIA,
v-ați blocat cu echipa într-un gard,
ați uitat despre ce era proiectul că a trecut mult timp de-atunci,
estimați tot felul de nimicuri problematice care vă fac să nu mai dormiți noaptea,
e cazul să ne întâlnim organizat și să discutăm:
Eu și Mihaela, ținem un curs ”în context TIA” de Managementul proiectelor TIA.
E un training pilot, proaspăt ieșit din laboratoarele rețelei, cu acceptul și contribuția ANPCDEFP și dacă ați fost la cursuri de management, vă asigur că acesta nu va semăna cu nimic din ce vi s-a întâmplat anterior.
În rest, ne vedem în sala de training a ANPCDEFP, 15 nov, ora 9,30. Sărutați-vă copiii, dați drumul la câini, încuiați poarta, închideți telefonul, scrieți iubitei/iubitului un răvaș de amor pe frigider și no, porniți-vă la București.