Poate ar fi trebuit să încep cu multe cuvinte cheie – normalitate, minorități, libertate, egalitate… pfiu!
Dacă am închis televizorul, mi-a intrat toată viața publică a mass media în casă pe facebook. Da, mass media are și ea o viață publică – trebuie să fie văzută că spune, că face, media arată, drege… Oamenii din mass media trebuie să fie văzuți că se asociază cu topicuri interesante, care atrag like-uri, commenturi, e mai interactivă, prind imediat pulsul auditoriului și simt dacă sunt plăcuți, acceptați, asumați… De asemenea, ce să spun, pe facebook stau totuși orășenii care își permit un internet acasă, nu mertanii gură-cască de la TeVeu și care nici nu prea cum să-și facă cunoscute aprecierile…
Acum, cu luna cea mare a tuturor celor mici (un cuvânt ales pentru a vorbi despre minoritari – sexuali, în postul de azi), s-a aprins scânteie în oameni: se ard public aserțiuni, articole, campanii. Ce ușor e să faci o campanie astăzi: ia uite, l-ați repus pe Arafat, schimbați guverne, dăm libertăți. Bravos, națiune, halal să-ți fie, nu credeai tu că ai să prinzi așa ceva când ți-ai omorât dictatorul, fix în ziua de Moș Crăciun!
Dar să ne revenim! Nu am să fac aici disclaimer public despre cum am eu prieteni gay. Am, și în țară, și în Europa. Vorbesc cu ei, colaborăm, discutăm. Eu sunt o ciudățenie pentru ei – cum, căsătorie la biserică? cum, 3 copii? cum, naștere naturală? cum, ai lucrat în anii de concediu de maternitate? cum, te duci duminica la biserică? cum, nu ai probleme de idei și valori cu soțul? însă e la schimb, căci și ei sunt pentru mine niște ciudățenii – bine, nu-i întreb eu toate lucrurile pe care mi le adresează ei mie, dar înțelegeți. Unul din olandezii mei colegi vine dintr-o familie de catolici practicanți, este al cincilea după 4 fete și poartă verighetă, s-a căsătorit cu iubitul lui. All in all, ne acceptăm unii pe alții și viața merge mai departe.
Teoretic vorbind, a spune că o abordare politically corect este una… abordabilă în zilele noastre, ține de o slabă cunoaștere a termenilor. Am apelat la wikipedia:
Political correctness (adjectivally, politically correct; both forms commonly abbreviated to PC) is a term which denotes language, ideas, policies, and behavior seen as seeking to minimize social and institutional offense in occupational, gender, racial, cultural, sexual orientation, certain other religions, beliefs or ideologies, disability, and age-related contexts, and, as purported by the term, doing so to an excessive extent. In current usage, the term is primarily pejorative, while the term politically incorrect has been used as an implicitly positive self-description.
… dar și la concursul de definiții:
„Corectitudinea politică este o doctrină cultivată de o minoritate delirantă, ilogică, promovată de mass-media oficială, care sustine ca este posibil să apuci o bucată de căcat de partea curată”
După cum puteți citi în ambele citate, este vorba de mult exces. Iar excesul dăunează grav sănătății, atâta am reținut și eu măcar din ce rulează la greu pe sticlă.
So, my point: da, e o realitate. Da, însă nu o normalitate. Sigur că și termenul normalitate a cunoscut niște evoluții, dar mă refer strict la normalitatea aia biologică pe care mi-o dicta mie medicul la ecografia bebelușului: flux normal, degete normale, bătăi normale, configurație normală… atunci am înțeles sensul profund al cuvântului normal.
Normal, mă refer la biologie, că asta e tot ce ne-a rămas de la domnul Darwin ca și plus valoare adăugată cunoașterii despre evoluția biologică: deci biologic vorbind sunt niște modificări la nivel de ADN, cromozomi etc. care dau un alt rezultat decât media și care face din amicii mei ceea ce societatea a ales să definească drept ”minoritate” – adică numărul lor e mai mic, chiar mult mai mic, de fapt, mult prea mic pentru a considera un mainstream. Dovezi? Cred că glumiți – intrați pe orice bază de date de articole științifice și selectați articole relevante în domeniu, întorcând pe toate fețele toate versiunile tematice ale problemei.
Până aici, mai e cum mai e.
Faptul că există un progres istoric al emancipării societăților este un mare brava! pentru tot ce suntem ca societate azi – tehnologie, comunicare, libertate de mișcare, acțiune și conștiință, capacitatea și posibilitatea de a crea, de a influența lumea în jurul nostru și departe… inestimabil!
Faptul că teme tabu au ajuns subiect de discuție la masă, s-au demitizat și ne-am dezinhibat noi în raport cu ele – sexualitatea, ciclul la femei, nașterea prin toate tehnicile, căsătoria cu cei dragi, bolile de toate felurile ș.a. – este desigur semnul unor progrese sociale și de evoluție a conștiințelor noastre și la nivel individual, de grupuri, dar și de societate. Faptul că am ajuns la o supra expunere publică a acestor teme a început să devină copleșitor pentru public și a început deja să ducă la rejectarea acestor excese care se comunică într-un mod excedentar și manipulativ – te forțează să le accepți într-un anumit fel, gata interpretate într-o notă convenabilă ”expeditorului” și pe care ți-o vinde.
Nu accepți vaccinarea? Nu accepți gay? Nu accepți nu-știu-ce-chestii-democratice-liberatoare-ateisto… something? Ah, ești o minte mediocră, în-the-box, retrograd, limitat, spălat pe creier… asta de fapt e o temă pe care ambele ”tabere” – căci așa devin, niște tabere – și-o aruncă reciproc. Semnul unei limitări din ambele părți, dacă mă întrebați pe mine.
Tot excedentul acesta de a fi așa de public și vizibil cu niște opțiuni duce la o intruziune agresivă mediatică de a impune ceva totuși marginal, da, real, ca fiind o problematică atât de specială și atât de… și de… – într-un ton voit autovictimizant și de fapt auto-descalificant… De aici apare și o dorință de exhibiționism, de supra-manifestare, o tiranie a unora și altora de a demonstra, de a se valida, de a forța acceptarea… Heeeeei, treziți-vă! Pur și simplu nu cumpăr nimic, altfel, sunteți liberi să trăiți, să existați, mergeți liniștiți în casele voastre…
Iar dacă nu o cumperi… uite ce urmează – o mare discriminare a celui care nu dorește să asimileze, deși poate acceptă… hm, vedeți diferența?
De aici a apărut tema ”dictaturii minorităților” și la conceptul de discriminare pozitivă. Linkul pe care l-am găsit mai accesibil la dictatura minorităților este acesta, pus în relația cu discriminare pozitivă http://www.frontpress.ro/2011/03/discriminarea-pozitiva-este-dictatura-minoritatii.html (dar mai aștept sugestii de alte linkuri).
A ajuns un mare talmeș balmeș de teme: biserica, homosexualii, guvernarea, bugetul, educația, copiii din spitale, ICR… După ce închizi televizorul și facebookul, copiii din spitalul Sf Ioan de la Iași rămân tot singuri și neajutorați – pentru ei, cine iese în stradă, și de ce? Cromozomule Y care te-ai dilit la cap, ce cauți tu în viețile noastre?
