Mesajul acesta este deschiderea categoriei Gen in blogul meu. Nu are nimic sexual, nimic pasional, se bazeaza pe observatii si reflectii si, mai ales, pe multe interactiuni in contexte diferite cu barbati si femei. Va fi direct, cinic si necrutator. Eu sunt una din adeptele „girl power”, deci sigur subiectivismul va marca aceste post-uri, insa nu mi-o luati in nume de rau. Pur si simplu STIU ca femeile sunt bune. In plus, e blogul meu, deci…
Barbati europeni. Am calatorit in majoritatea tarilor europene (mai am cateva, dar petele albe de pe harta mea vor disparea in curand) si va pot spune ca cei mai frumosi barbati sunt italienii. Am avut o impresie similara asupra spaniolilor, insa o lunga observatie m-a facut sa-mi dau seama ca m-am inselat. Spaniolii sunt mici de statura, chelesc prematur si au probleme cu ochii (o tura prin ziarele madrilene arata o preponderenta a reclamelor la cabinete… oftalmologice). Se deosebesc putin cei din sud – Sevilla – mai negriciosi, mai inalti si mai supli. Evident, si mai sarmanti. Cred ca de la corride si soarele stralucitor li se trage.
OK, ce vedeti in telenovele sunt sud-americani, deci nu spanioli, mai degraba spaniarzi :). In fine, daca aveti vreme, trageti cu ochiul la Mister Spain 2007, dar nu va lasati inselati, aici e doar o selectie…
Sa revenim la italieni. Sunt frumosi, aceasta este principala – si, m-as risca – si singura calitate. De ce incanta? Puterea este atractiva, actioneaza ca un hormon sexual pentru femei. Italienii sunt relaxati, un semn al puterii, al lipsei de griji, o stare „deasupra tuturor” pe care o arata in tinuta, in imbracaminte, in stare, in gestica. Pun o camasa descheiata pe unde trebuie, un costum cu croiala perfecta, pantofi de calitate, o mana lejera in buzunar si una prin parul tuns mediu si innobilat cu ceara (vedeti ce ochi am?), si pleaca sa cucereasca pentru imperiul lor. Ii banuiesc de premeditare in tot acest ansamblu masculino-vino-‘ncoa si imi dau dreptate, pentru ca in rest barbatii acestia sunt imaturi (cine vrea sa creasca un copil toata viata?), dependenti de prezenta feminina si vorbesc muuult prea mult pentru un barbat. In orice caz, experientele mele au fost pozitive si mi-e imi sunt dragi, e un spectacol de care ma bucur de fiecare data cand am ocazia.
Despre englezi am un insight de la o amica, de-acum cativa ani, pe cand calatoream impreuna. Intre Bucuresti si Birmingham mi-a povestit relatiile ei cu englezi, dezamagirea, plictiseala si, in fine, revenirea la barbatii romani. Cam atat. Experientele mele, de alta natura, mi-i releva drept niste tipi destul de tristi si cam singuri pe insula. Manierati si dornici de interactiune, problema merita studiata.
Cea mai interesanta abordare am gasit-o la greci. Autoritari si impulsivi, pasionali si posesivi, e un tip care nu-mi place, oricat de mult imi place tara ca si concept si abordare a vietii. Grecii sunt…. greci. Abrupti ca stancile, nu cine stie ce frumosi, dominand femeia – un categoric nu.
Mai am niste portrete in minte. Mai aprofundez si va mai scriu.
