Ar trebui să scriu teza de doctorat. Nu, nu mă fericiţi, căci nu merit. Când ajungi la capătul unui program de doctorat, ar trebui – aşa imi imaginam – că poţi să zbori scriind la lucrare, înşirându-ţi găsirile, descoperirile, ideile, fundamentate pe lecturi şi studii, pe cercetarea ta, pe câte şi mai câte lucruri care s-au întâmplat deja până la momentul t1.
În Δt e un interval de care îmi amintesc examenele, perioadele de scris referatele, lucrul intens, pasional, motivat de dorinţa de a mă apropia de final. Finalul apoteotic. t0 e departe şi incert, am început vag, neconvingător… mi se pare că închei la fel. De fapt, ce fac eu aici? Pentru ce atâta muncă? Pentru un bine suprem? Pentru mine? Am nevoie de atât de puţine lucruri… Şi le am, dar nu le am… pe cele importante…
Ce mai încolo şi încoace. Încerc aici să exorcizez lipsa mea de motivaţie, lipsa de dorinţă, absenţa finalităţii care să mă mişte din loc, ce spun eu, să mă urnească de-a dreptul. What turns me on? Nimic… În momentul acesta consider că titlul de doctor nu îmi va aduce nimic substanţial în plus în viaţă, nu o va îmbunătăţi cu nimic mai mult, că nu mă ridică cu nici un mm mai sus faţă de ceea ce sunt autentic acum, în momentul de faţă în raport cu lucrurile cu adevărat esenţiale – dacă mor mâine, mă mântuiesc? Am făcut ce aş fi putut face mai bine, mai mult, mai semnificativ din ziua de azi? Nu am ratat-o? Nu am trăit-o aiurea?
Dacă aş trăi „la bara din faţă” pentru azi, mâine, anul viitor, pentru ce se întâmplă acum sau pentru promisiunile viitoare, aş refuza întrebarea cea mai importantă a vieţii – pentru ce faci lucrurile astea? Veşnicia mă înfioară, mai ales prin apropierea ei, prin vecinătatea zilnică cu momentul de „dincolo”.
Deci, cum termin totuşi teza? Ce m-ar putea determina să mă pun totuşi pe scris? Îmi dau un răspuns parţial – pentru a încheia un lucru început, realizat în conţinut şi potenţial util pentru scopuri lumeşti, mărunte şi poate dincolo, în plan transcedental, pentru accesul la posibilitatea de a face lucruri semnificative pentru oameni, societate, la un nivel pe care nu-l pot accesa acum.
Încerc să sublimez trăirile mele nefericite legate de task-ul acesta. So I’ll be gone ‘till November, când mi-am dat singură termen limită. Termen fatidic, vorba moldovenilor.
