Din paradigma curățării de trup, suflet, minte și spirit.
Am intrat în epoca semințelor. Totdeauna am avut această curiozitate, ce a vrut să spuna fraza care menționează pe tinerii hrăniți cu semințe, arătați mai frumoși decât cei hrăniți cu multe desfătări… Ei, uite, am aflat.
Pâmântul nostru roditor este, desigur, o terra madre, adică ne poate hrăni cu absolut tot ceea ce avem nevoie pentru a trăi o viață lungă și, sper pentru toți, frumoasă. Cu fiecare călătorie peste România în alte părți, în contact cu bucătăria și spațiul culinar respectiv, am revelații empirice legate de cât de puțin știm și folosim din ceea ce produce pământul, în minunata și complexa sa formă a Creației…
Long story short: am descoperit, la a ț-șpea informație (de la oameni pasionați mai tare decât mine de viață sănătoasă, detox și reveniri la forme), despre semințele extraordinare de chia pe care le-am și achiziționat și consumat deja. Am mai descoperit, excelentă resursă, despre quinoa și minunatele ei beneficii de care mă voi bucura foarte mult în perioada de post, de exemplu, dar și în mod curent (mi-a ieșit excelent prima încercare de gătit quinoa – nu că ar fi o mare chichiță 🙂 – apă, boabe, condimente și orice alte legume ai prin casă!
În plus – sau peste zi, fructele deshidratate de goji s-au dovedit un excelent înlocuitor de covrigi și mult mai sănătos, desigur.
Ce am mai înlocuit și introdus în folosința zilnica – uleiul de migdale dulci (pentru masajul pielii, bun pentru iritații și alte probleme, de asemenea bun pentru creier – în caz că nu-ți mai iei pastilele 🙂 ), untul de shea și untul de mango.
Apoi, lăptișorul de matcă în stare pură de la Albeena, iar tot la capitolul albine, miere și miracolele lor, mi-am tratat laringita acută manifestată prin răgușeli dese și foarte lungi (da, știu că vorbesc mult, dar până de curând nu răgușeam și vă asigur că vorbeam la fel de mult 🙂 cu miere de albine și scorțișoară – ba chiar parcă vocea sună mai bine decât înainte, cred că m-am curățat de tot! Și nici rinită nu mai am!
Aaaaa, și să nu uit! Semințele de in, măcinate, introduse mai demult în alimentația familiei, face minuni la digestie și au mult Omega-3. Le amestec cu semințe de chia în iaurt și se pot pune în salate, în pâine de casă și alte produse preparate în casă.
Nu lipsește apa cu lămâie și miere (limonadă) și un vin bun la brânza de capră în mai multe forme.
Cam atât. Poate că par multe de avut în vedere și de introdus în alimentație sau în obiceiurile zilnice însă fiindu-mi clar obiectivul (= hrană mai sănătoasă, elemente de noutate în alimentație și mai multe energie naturală în organism, detox și reechilibrare energetică și psihică – dat fiind faptul că și aceasta din urmă este generată de echilibrul substanțelor din organismul nostru, având la bază multă chimie) – mi-a fost relativ ușor să le includ în viața noastră.
Ceea ce vă doresc și voua!