Cum toată lumea e filosof de profesie într-o lume 2.0, contributivă, liber-schimbistă în exprimare și auto-sedusă de propriile emanații lingvistico-intelectuale, îmi permit să îmi dau singură o teorie.
Se numește, măiastru, teoria punctului fix. Dacă v-ați lămurit din titlu și desigur, ați-auzit-o-și-văzut-o deja, chiar v-ați gândit deja la această teorie dar nu ați avut ocazia, contextul, cuvintele la dvs. pentru a o exprima, vă puteți opri din lectură aici. Sunt sigură că nu spun nimic nou și că mica mea teorie auto-servită poate părea chiar un truism devenit clișeu vehiculat de cei care sunt mai puțin dăruiți în cuvinte dar mai mult în înțelesuri rămase vag formulate sau niciodată conturate, apelând la vocabularul de serviciu: clișeele lingvistice și noționale, jargonul și cuvintele-trend.
Pentru toți cei mai puțini oferiți de soartă și care nu s-au prins din prima despre ce e vorba, dați-mi voie să ma produc în continuare.
Așadar, atenție, urmează teoria: Fiecare teorie, paradigmă, model de înțelegere și explicare a lumii se produce într-un punct fix aflat pe un continuum temporal. Este rezultanta și convergența momentelor anterioare, înțelesurilor pre-mergătoare momentului 0-actual, nivelurilor de conștiință socială sau individuală a celui care produce o teorie, un proces, un caz explicativ. Este un produs constructivist, devreme ce la favorizarea apariției ei participă practic toată istoria anterioară în contextul căreia s-au declanșat procese, fenomene care au relevat necesitatea apariției teoriei. Este definitorie și explicativă pentru momentul în care s-a produs, ajută la acoperirea găurilor de necunoaștere, complează puzzle-ul incomplet, îi oferă sens și perspectivă. Pentru un moment. Pentru momentul fix în care s-a produs iluminarea, conștiința revelației cunoașterii. Este o imagine-stop-cadru pentru societatea și oamenii, procesele sociale și mecanica umană de la momentul respectiv, moment unic, irepetabil, necopiabil. Din secunda următoare, dinamica socială și umană modifică și, practic, alterează contextul, cu factorii săi, în care s-a elaborat anterior teoria, denaturând astfel și sensul acesteia, apărând cazurile neacoperite, apoi mai multe cazuri și situații exceptive, relevând apoi nevoia unui nou nivel de cunoaștere și practic, nevoia de a formula noi axiome, teoreme, teorii, paradigme, modele explicative, modele teoretice-ideatice care să răspundă nevoii de acoperire a necunoscutului, a necunoașterii. Totul se desfășoară în timp real, procesual, lucrurile se mișcă, oamenii se schimbă, societatea se schimbă, în fiecare secundă, în fiecare moment. Tot timpul au loc ajustări de context, influențarea factorilor componenți și relevanți în dinamica fenomenelor, aspecte care permit renașterea cunoașterii în orice moment, în fiecare moment. Fiecare moment poate deveni astfel un punct fix de naștere a unei teorii care să pună în ordine sensul contextului și al factorilor acestuia, pentru secunda în care s-a produs iluminarea, pentru stop-cadrul pe care îl reflectă într-o imagine-fotografie. Când lumina blitzului s-a stins, cadrul o ia din nou la vale, într-o mișcare aparent neregulată, haotică, urmând ca un alt iluminat să fie îngăduit cu forța cuprinderii universului în câteva cuvinte dintr-o legitate.
Paradoxuri și nelămuriri în teorie: Teoria, cunoașterea de tip explicativ, este un produs mental, abstract, ficțional și este un model fix. Deși creată prin observarea, măsurarea, testarea și experimentarea (în) situațiilor reale, produsul teoretic final este rezultanta unei procesări, rafinări, selectări, comprimări, sintetizări unele ținând de formularea efectivă, lingvistică, altele ținând de capacitatea de cuprindere a fenomenului din punct de vedere al conținutului conceptului. Prin urmare, produsul teoretic final nu se suprapune perfect realității (o dată pentru că procesul definitivării unei teorii este deja îndepărtat de momentul creării ei și situației-cadru pe care a reflectat-o la momentul creației, iar în al doilea rând pentru că apar numeroase filtre umane – interpretări, formulări, preluări, ajustări – unele necesare în procesare-rafinare, altele agresiv sau chiar abuziv aplicate concepției ”formulei” inițiale din motive ce țin strict de spectrul uman și bunele intenții comunicate faptic în mod eronat sau chiar contradictoriu, cu intenție, premeditat sau din veșnica eroare umană, neintenționat), ba chiar se văd uneori cu ochiul liber (a se citi: cu mintea clară) contradicții. De aici a apărut nuanțarea ”acoperă o gamă variată de situații și contexte”… dar, în mod evident, nu toată realitatea și nu toate procesele și fenomenele naturale sau sociale. De aici, delimitările de tip gen proxim, diferență specifică pentru a diferenția conceptele și limitarea responsabilității. Juristii au formulat foarte bine: aria de situații acoperite (sau ceva de genul).
Aplicații: într-o gamă variată de situații și fenomene :D. Mai exact, cred că ajută la înțelegerea mai clară a nevoii de utilizare a imaginii de ansamblu în procesarea individuală a situațiilor sociale, la exersarea focalizării și defocalizării de tip zoom in – zoom out, la limitarea generalizărilor, la raportarea unui model explicativ la timp, context și factori, la asocierea unei teorii cu momentul istoric în care a apărut și la nivelul de înțelegere și explicație a fenomenului formulate anterior (alte modele explicative anterioare pe care modelul oferit le completează, le ajustează, le potențează sau le limitează aria de acoperire), …la o mai bună înțelegere între oameni ca revelatori îngăduiți de înțelegere și iluminare, și o mai bună înțelegere a societății ca proces pe un continuum temporal, istoric, constructivist, contributiv, bazat pe cunoașterea anterioară produsă de înaintași, asimilând contribuțiile acestora, potențându-le sau limitându-le în funcție de nevoia identificată la un moment anume, ținând de reglajul fin (fine tuning) al uriașului mecanism universal, unic, singur și rotativ…
Așa, și? Nimic. Cum spuneam, e o teorie pe care mi-am oferit-o mie. Adică, la ce ne folosește cunoașterea și cum să participăm onest la construcția și crearea ei. Și chiar și cum să uzităm de cunoașterea pe care o avem. Cu răspundere limitată, atât cât ne e îngăduit, ca umanitate și la nivel de individ. Că e limitată, că poate fi limitativă, că e supusă filtrelor umane, că din momentul T1 de după momentul T0 al creației e deja depășită de evoluția de facto a realității, că e fragilă și umană, ca cel care a produs-o, omul… Nu există teorie perfectă, cunoașterea, ca proces, s-ar opri. Suntem meniți să ne preocupăm de perfecțiune, să aspirăm la căutările fundamentale, complete, corecte, definitorii și legiferatoare în sensul cel mai profund și complex, să ne întoarcem în Raiul cel perfect, flawless, dar nu prin teorii fundamental corecte și complet explicative îl vom găsi ci, probabil, prin lucrarea teoriilor în lume, ca aducătoare de mai bine și de mai frumos în lume.
Dacă vă folosește, bine, luați-o, folosiți-o și construiți alta, mai cuprinzătoare, mai explicativă, mai integrativă, mai…, mai… Dacă nu vă folosește, la fel de bine. Pământul se mișcă bine-mersi în continuare.
