Iarna fara zapada este cel mai urat anotimp, anotimpul mizeriei in Bucuresti. De fapt, si iarna cu zapada este acelasi anotimp, pentru ca zapada se duce repede si ajungem, desigur, sa caram toata apa murdara in case, in haine, in ghete, in masinile de spalat, in apele deseuri menajere. Circuitul mizeriei in natura.
Un Bucuresti murdar tot timpul, precum un caine jigarit, aruncat in curtea umeda. Un Bucuresti cu gauri – capcana, pline de apa murdara, nu vezi nimic, nu poti estima gradul de risc pentru eventuala cadere – cum ti-o fi norocul!
Cat de mult iubesc Bucurestiul pentru ritmul sau, pentru oportunitatile si dinamica sa fara oprire, pe atat de mult il urasc pentru viata grea pe care mi-o face, pentru mizeria de care nu e demn si mai ales pentru mizeria pe care o arunca si pe oamenii ce il locuiesc. Mizeria asta improscata ii schimba pe oameni intr-un fel ciudat de a fi, de a gandi si de a actiona. Cat de murdar sa fii sa vrei sa faci rau in mod premeditat, intentionat, sa calci cu cizmele tale de cauciuc fapte, nu intentii, realizari, nu planuri, facutele, nu promisele!
Mizeria Bucurestiului nu e doar pe strazile lui. E si pe aleile noastre maturate atent si plantate cu flori. E in mine, in tristetea cu care vad, accept si merg mai departe prin intamplari. Cand nu mai accept sa trec mai departe si ma opresc si ma opun, e semn de primavara si de curatenie.
Cu primavara pe voi!
