E destul de trist, dar daca stam sa ne uitam in urma, asta urma sa vina. A venit vremea cand echipele nu mai sunt la moda! Ideea de team is the name of the game, echipa noastra, proiectul nostru – a fost subtil, dar agresiv inlocuita cu eu, proiectul meu, ideea mea, demersul meu, EU in centrul unui univers egoist, colorat in culorile mele si numai ale mele.
In loc de site-ul nostru si „Cine suntem noi” a aparut blogul meu si „Cine sunt eu”. In loc de fotografia cu echipa fericita impartasind un succes obtinut impreuna, a aparut fotografia mea, in care ma zgaiesc spre aparat tinandu-ma cu ambele maini de trofeul meu. In loc de multumiri echipei, a aparut gratificarea individuala. Hei, unde ati disparut cu totii?
Probabil in multimea de oportunitati individuale de neratat. Probabil in goana de recunoastere a valorii individuale. Probabil ademenit de succesul personal. Probabil in dorinta de a nu trece neobservat ca individ. Probabil sub presiunea timpului din ce in ce mai putin pentru intalniri. Si mai ales cred, probabil datorita competentelor din ce in ce mai firave de lucru in echipa. Simtul apartenentei. Simtul impartasirii. Simtul comunitatii. Da, e si o chestie culturala si de educatie a societatii.
Eu duc putin lipsa echipei. Inteleg noile abordari si ma adaptez. Imi e chiar in avantaj, daca stau sa reflectez. Poate sunt putin nostalgica dupa niste timpuri in care „echipa noastra” avea substanta si exista! Apoi, o perioada, a existat conceptul, dar substanta se disipase in proiecte personale. In scopuri individuale, in agende ascunse si in succese aratate ostentativ la vedere – na, uite ce am putut singur! Ideea de a te ascunde o perioada pentru a acumula, a creste si a te dezvolta pentru a te releva din nou, mai bun, mai performant, mai de succes, mi se pare ca justifica oarecum sacrificarea echipei in numele unui EU mai capabil. Cred, de fapt, ca justifica sutele de oferte de traininguri de dezvoltare personala, comunicare si bla-bla, justifica, de asemenea, abordarile din RU de a „vana” capete si nu echipe, de a valorifica anumiti indivizi din organizatii pentru valoarea lor individuala si nu pentru plus valoarea pe care ar aduce-o in echipa…
Dar nu-mi justifica dezamagirea ca s-au dus momentele de iesit impreuna si sarbatorit un succes pentru care am depus eforturi impreuna. Am gandit impreuna, am actionat impreuna, am impartasit scopuri si finalitati de proiecte. Asa e, nu exista instrument pentru a masura exact contributia unui membru in totalul reusitei unui proiect, dar cand echipa e reala, nici nu conteaza, pentru ca fiecare a contribuit acolo unde in mod natural i-a fost locul. Si fiecare dintre noi a stiut exact ce si cat a contribuit celalalt si ca fara el proiectul acela nu ar fi iesit asa!
Asadar, echipa a murit, traiasca individul. Desi consider ca fiecare are 15 minute si mai multe sau de mai multe ori de glorie in viata, pot sa spun fara sfiala ca sunt indivizi care in echipa performeaza la un nivel de exceptie, nivel pe care in mod individual nu l-ar atinge niciodata. Sunt indivizi mediocri la nivel individual, care in echipa sunt de neinlocuit! Echipa este masinaria din mainile inginerului, masina care a dat concretete ideii si a dus-o mai departe, mai buna, mai complexa. Motorul ajutat de volan, alimentat de combustibil, insufletit de copiii de pe bacheta din spate, franat sa nu se duca in sant, condus de soferul indemantic.
Chiar si gloriosii indivizi cu succese personale remarcabile vor muri vesnice sperante daca nu isi construiesc echipa care sa faca din succes o realizare exceptionala si durabila. Si de fapt in construirea acelei echipa va consta marele succes. Pentru ca de fapt construieste un viitor succesului sau.
