Final de an, lecții

Se pare că anul acesta a fost prea puțin despre scris. Mai multă reflecție, mult văzut, mult procesat, niciodată ajuns în forma cuvintelor scrise. Până la urmă, nici nu m-am mai forțat. Ce-a fost să fie, a fost. Încă în pauză de scris, câteva lecții ale anului:

– Lucrurile importante se fac greu, cu muncă, efort. S-ar putea să te bucuri cam 15 minute, după care te vei întoarce la munca grea, de catâr, pentru lucrurile importante pe care le mai ai de făcut. Dacă e prea ușor, s-ar putea să fie ceva ciudat la mijloc. Ori e superficial, ori nu e de durată, ori… Povestea asta flower-power, zen, feng shui, binili învinge, fă ce-ți place, floricele, ține atâta vreme cât este susținută de muncă – timp, efort, expertiză etc. etc.

Continue reading

Puterea familiei

La acest început de an închid bucla 2014 cu reflecția asupra familiei. Dincolo de mine, există un univers care mă înconjoară și care este familia – apropiată și cea extinsă. Un capital uriaș de energie, de resurse în variate forme, de putințe care altfel nu ne-ar fi accesibile.

A aspira la mai mult în viață este, într-o perspectivă creștină în care trăim noi, un exercițiu de a putea și de a valorifica acele capacități lăsate de Dumnezeu în tine, ca daruri, ca talanți ca să te descurci pe lumea asta, în drumul către mântuire. Nu atât acumularea materială este importantă, și în mod clar nu este miza sau obiectivul nostru. A putea reprezintă concentrarea forțelor noastre interioare, o probă de nivel următor, o reușită că în viața asta, dacă îți propui ceva și te ții concentrat de jumătatea umană a planului tău, mai vine și jumătatea lui Dumnezeu acolo și se împlinește.

Continue reading

Traversarea

…sunt în probe. Cu mine.

La 5-7 m deasupra pământului, pe un fir de cablu de câțiva mm, am ales să încerc traseul roșu. Nu pentru bravură. Ci pentru test. Să văd – am ajuns acolo? Mental. Dacă sunt acolo, eu cu mine, mental, cum răspund. Dacă îmi pot auzi respirația calmă. Dacă îmi pot controla emoțiile, vâltoarea de energie și adrenalină. Spaima. Teama. Că nu pot. Că poate cad.

Am ceva probe în spate. Tabăra VIAȚA, apoi cursul de frânghii joase de la Băile Tușnad – individual, dar și de echipă. Am avut și acolo încercările mele. Și aha-urile și apoi munca cu mine între ceilalți. Dar acum – acum sunt singură pe frânghie.

Continue reading

De 100 de ori, mamă!

Experiența maternității a dus experiența familiei la o cotă pentru care nu am avut reprezentare. Nici prima naștere și nici a doua nu au fost, în sine, la fel de copleșitoare pe cât este fenomenul integrat de a avea 3 copii. Trei existențe simultane, fiecare în altă etapă, cu nevoi și cerințe specifice care se cer soluționate imediat, față de care o întârziere de o secundă este fatală.

Am trecut prin febre, muci, colici, dinți și măsele, alimentație pasată, apoi semi-pasată, criza de separare, nopți cu copii claie peste grămadă în patul nostru, zeci, poate sute de cearșafuri cu pipi, 3 x 20 de unghii tăiate cât mai non-agresiv; mers la tuns, controale la medic cu 3 caiete de notițe separate, 3 istorii de viață despre când, cum și cât au crescut diferite componente ale corpului, istovitoare discuții despre a fi în grafic, despre comparații privind aspectele generale, dar mai ales specifice ale fiecărui copil în parte. Despre personalitate, temperament, aptitudini, înclinații; asemănări cu membrii din familie până la bunici și străbunici; sclipiri de ceva care aduce cu nu știu cine. Despre viitori posibili și probabili. Scenarii de viață. Ale lor. Ale noastre despre și cu ei.

Continue reading