Efectul Marianne este atunci cand, deruland o relatie fireasca de prietenie intre oameni si avand impresia ca relatia respectiva este bine mersi, te trezesti intr-o buna zi siroind din gura, cu dintii pe jos, intrebandu-te mirat „pentru ce?”. Sunt de acord ca din cand in cand trebuie sa ne platim facturile restante catre cei din jur, acumulate din prea multa vorbire intre care se amesteca inevitabil, pe langa mesaje semnificative, si multe „cotcodaceli”, dar cred ca prefer sa stiu cand e scadenta, daca se poate sa fie si data fixa si mai ales sa stiu cum mi se cere sa o platesc.
Sunt uimita sa vad inca in jurul meu – in jurul apropiat ca sa spun asa, oameni cu care port conversatii normale, cu sens, cred eu, cu care schimb opinii, punem in acord intelegeri asupra lumii si interpretari valorice, dar care la prima oportunitate situationala, se grabesc sa legifereze „cum stau de fapt lucrurile” in accente tari, nervoase, cu mina judecatoreasca prin care afirma dur „asa” sau „astfel”. Si, sa stiti, de fapt nu am nimic impotriva. Dar, pentru economisire de timp – timp valoros, pe care nu mi-l da nimeni inapoi, timp investit in relatii, in comunicare, in armonizare – rezultate iata, intr-un pumn in gura, metaforic pumn, desigur, dar foarte dureros – asadar pentru economisire de timp, ce-ar fi sa nu mai mormaim de fapt atatea inutilitati si sa ne vedem fiecare de bucata lui de prasit in viata?
Efectul Marianne este cand vorbesti cu oameni, ii lasi in existenta ta, crezi ca inteleg, si de fapt pe ei nici macar nu i-a interesat sa inteleaga, tot ce au urmarit a fost momentul pentru a-si arata agenda ascunsa a impresiilor, prejudecatilor, imaginilor presetate si convingerilor pe care urmaresc doar sa si le confirme. Un egoism coperniciano-nietzschean si postmodern, Lumea se invarte in jurul MEU (si parerilor mele, as adauga). O lipsa de autenticitate pe care n-am prevazut-o ori intuit-o, o ipocrizie pe care o resping definitiv si principial in viata, o fatada, o masca de vorbe si zambete la comanda, empatizari de forma, confirmari degeaba si, mai ales, o lipsa de Dumnezeu care ma sperie si ma face sa-mi reorganizez alegerile in viata, promisiunile catre mine si din nou sa aleg, pentru a cata oara, sa tac mai mult.
Un gand: prietenul nostru drag s-a dus la Domnul. De ce? Raspunde tata: Pentru ca Dumnezeu s-o fi saturat de oameni batrani, rai, urati si a voit si El un om bun, frumos… Fii bunul si frumosul nostru in fata Domnului si odihneste-te in pace!
