De 100 de ori, mamă!

Experiența maternității a dus experiența familiei la o cotă pentru care nu am avut reprezentare. Nici prima naștere și nici a doua nu au fost, în sine, la fel de copleșitoare pe cât este fenomenul integrat de a avea 3 copii. Trei existențe simultane, fiecare în altă etapă, cu nevoi și cerințe specifice care se cer soluționate imediat, față de care o întârziere de o secundă este fatală.

Am trecut prin febre, muci, colici, dinți și măsele, alimentație pasată, apoi semi-pasată, criza de separare, nopți cu copii claie peste grămadă în patul nostru, zeci, poate sute de cearșafuri cu pipi, 3 x 20 de unghii tăiate cât mai non-agresiv; mers la tuns, controale la medic cu 3 caiete de notițe separate, 3 istorii de viață despre când, cum și cât au crescut diferite componente ale corpului, istovitoare discuții despre a fi în grafic, despre comparații privind aspectele generale, dar mai ales specifice ale fiecărui copil în parte. Despre personalitate, temperament, aptitudini, înclinații; asemănări cu membrii din familie până la bunici și străbunici; sclipiri de ceva care aduce cu nu știu cine. Despre viitori posibili și probabili. Scenarii de viață. Ale lor. Ale noastre despre și cu ei.

Certitudinea cea mai evidentă – hehe – este că prin ei vedem de fapt trecerea timpului. În 10 ani nu mă văd foarte schimbată și de fapt, chiar sper să nu mă fi schimbat prea mult (cel puțin fizic și cel puțin să fie schimbări în bine!). Dar 10 ani în termeni de copii înseamnă să fi trecut prin scutece, mers, creșă, grădi și deja școală. În 10 ani am trecut din tânără domniță în soție și repede în mamă. Mă credeam un schimbă-lume? Da, pentru că sunt mamă. Mă cred un profesor bun – în domeniul educației? Da, pentru că sunt în primul rând mamă. Sunt un trainer bun – de tineri și de adulți? Da, tot pentru că sunt mamă.

Nu cred să existe un alt statut care să ofere aceste privilegii – de a te schimba mai mult decât orice program de coaching, de a-ți lărgi orizontul mai mult decât orice călătorii în lume, de a-ți rearanja setul de valori punând cap compas corect mai mult decât orice model de dezvoltare personală, de a te maturiza repede și profund, de a cuprinde brusc semnificația vieții, cu sensul și obiectivele ei.

După aceste profunzimi, să vă readuc puțin în meandrele concretului: Mama – mi-e foame! Mama – umflă-mi mingea! Mama – joacă-te cu mine! Mama – unde ești? Mama – când mâncăm? Mama – unde e tata? Mama – ne lași la computerul tău cu măr? Mama! Mama! Mama! Aaaah, am crezut că ai plecat… Mama! Mama! Mama! Mamaaaaaaa….!!

Gătesc? Acolo sunt și copiii, între legume, cuțite, focuri și călduri. Calc? Pe sub masa de călcat sau răsturnând teancuri aranjate. Lucrez în birou? Toți markerii sunt încercați pe foi – aaaaa, aici sunt niște originale, valea! Vorbesc la telefon? Atunci or să țipe, or să aibe nevoie de mine și strigătul salvator, ancestral și dătător de speranță se va auzi pe fundal: mamaaaaaaaa!

mom hobbies

Din prezența copiilor în viața noastră mai iau conversațiile neconvenționale dintre ei, sfatul de taină pe care îl organizează Ștefi cu frații pentru o păcăleală sau ceva, șterpelitul dulciurilor, modul complet dezorganizat în care plecăm și venim de oriunde, prea multe bagaje, prea multă vociferare, harababura organizării pentru a ieși oriunde, joaca dintre ei fix înainte să ieșim din casă, țipetele pe locurile din spate ale mașinii, continua împărțire pe tabere – Ștefi cu Petru împotriva lui Andrei și Andrei împotriva lor – nu cunoaște intimidarea acest copil! –, apoi sprijinul primilor doi pentru Andrei, coalizarea dintre Ștefi și Andrei pentru că ei sunt zodii ”cu coarne” (citez din Ștefana astroloaga), modul în care își explică lumea și îi înțeleg așezarea, citirea hărților rutiere ca să vadă „unde suntem noi acum exact și unde e Bucureștiul” (Ștefana hartalista), tabela de planificare a vieții cu programul pe săptămâni și cu punctele lor pentru fapte bune uitate într-o adunare nesfârșită, adormitul și umblarea de noapte între dormitoare… și, desigur, trezitul Ștefanei de la ora 6 jumătate, indiferent de vârsta pe care o traversează… Mai sunt plecările în camp și dislalia care ne-a bulversat cântecul: ”2 saltele / s-au întâlnit / și s-au vorbi-i-it…” – ce saltele, măi Ștefana? Aaaa, sunt saRdele, nu saltele. 2 sardele se întâlniseră…

Da, e o versiune romanțată, dar chiar și așa, cu tot ce se poate întrevedea între falduri de cortine trase mai expus sau mai discret peste viața unei familii cu 3 copii, ceea ce este cu adevărat important pentru mine, ca femeie și mamă, este procesul. Devenirea. Călătoria. Văd că nu noi îi avem pe acești copii, ci ei ne au pe noi. Că noi le trăim viața, le traversăm existența și ei pe a noastră, devenind alături și împreună.  Ei cresc în noi și noi creștem în ei. O relație atât de simbiotică și totuși, atât de interdependentă.

E greu să fii mamă? Eu cred că este indispensabil pentru o maturizare completă ca adult. Pentru toate diminețile în care m-am  trezit cu un cap pe braț sau cu niște piciorușe la încălzit în mine, stând ghem în lingura corpului meu, pentru toate râsetele ce succed o poznă pusă la cale de toți 3, pentru toate nopțile în care am pus la uscat hăinuțe de toate mărimile și zilele în care am selectat tot ce a rămas mic ca să dăm mai departe, pe circuitul schimbului de haine de copii, pentru toate diminețile de sâmbătă când luăm micul dejun în familie cu toții și pentru toate zecile de mii de km prin țară cu mașina, pentru toate mamele care speră să vină timpul unui moment de liniște și solitudine fără a auzi tropăitul copiilor în căutarea ei, pentru tot multi-taskingul fizic și mental implicat de gestionarea găzilioanelor de TO DO-uri, pentru toate conversațiile neconvenționale absolut amuzante și adevărate, ei bine, pentru toate astea și încă multe altele care rămân doar între noi, merită, de 100 de ori, merită să fii mamă.

mama de 100 de ori

Be Sociable, Share!

Leave a Reply