Art of living, art of hosting și mâncare raw

L-am întrebat pe G, care nu este danez ci maltez ajuns în Danemarca via Cambridge, despre ce e cu danezii. Maltezii și-au făcut renume în istorie cu calitățile lor de spioni, așa că m-am bazat pe spiritul lui de observație și pe cel de-al 6-lea simț, pus în slujba înțelegerii societății, pentru a-mi clarifica niște necunoscute. De exemplu, de ce într-o respectabilă clădire cu mulți oameni nu am găsit pic de zahăr.

”Zahărul aici e o chestiune de political correctness. A folosi zahăr e la fel de dăunător ca a fuma.” În aceeași logică – probabil – la prânz am servit pur și simplu legume amestecate (din mai multe feluri puse la dispoziție, nu vă scandalizați!), cu ceva sare, dar fără pic de ulei sau alt dressing. Pur și simplu bucătăria nu avea ulei pentru că… nu folosea ulei.

Așadar l-am întrebat pe G, într-un efort de zoom out, despre ce este viața danezilor. Este despre munca de la 8 la 4 (max. 40 de ore pe săptămână, nu mai mult! mă asigură interlocutorul meu), despre a păstra standardul de viață și a avea carieră. Temerile cele mai mari sunt să nu rămână fără serviciu – pentru a-și păstra nivelul și stilul de viață – și să nu li se îmbolnăvească copiii care nu mai pot fi duși la creșă sau grădiniță – pentru că nu are cine să stea cu ei acasă, pentru că părinții și bunicii și toată familia lucrează full time, pentru a păstra nivelul de viață și a avea succes în carieră. hm?!?

Despre ce este stilul lor de viață – lifestyle and standard ? Păi despre a avea 2 vacanțe în străinătate pe an, despre copii îmbrăcați în cele mai bune haine și despre carieră. Nu vor lipsi o zi de la cariera lor pentru a sta acasă cu copilul bolnav! (Nu sună să se învoiască? încerc eu, balcanic. Ah, nu, ce ar spune ceilalți despre ei și interesul lor pentru carieră? – vai, așa ceva nu-mi trecuse prin cap!). Prin urmare, este un stres social maxim și o sursă constantă de îngrijorare și tensiune. Am reflectat în mine – de ce și cum ar putea deveni o problemă particulară, personală, o îngrijorare trăită social? Pentru că, îmi răspunde la ne-întrebare G, aici chiar nu are cine să te ajute dacă ai o problemă – părinții lucrează, părinții părinților lucreză și munca e mai importantă decât orice. Te ajută sistemul social – sunt creșe, grădinițe. Dacă nu mai poți să te folosești de ele, ești complet singur. Asta induce o panică interioară constantă trăită intens.

Nu am cedat. Ce e în spatele acestor alegeri? Adică, ca și mecanism de psihologie socială… O fi Weber cu etica protestantă? Noi cu mântuirea și speranța la viața de după, ei cu plata păcatelor pe pământ pe baza unui salariu bine plătit printr-o muncă onorabilă?

G nu a mai reușit să-mi ofere insightul său de concluzii după 30 de ani de Danemarca. Am înțeles o bucățică din the art of living. Înțeleg că ce văd eu prin ferestrele mari și generoase, viața exemplară din ramă, este rezultatul unei abordări extrem de profane a vieții, în care contează statusul social și cariera generatoare de stil de viață și nivelul calității acesteia. Aici, acum, nu în viața de apoi.

Dincolo de reflecțiile acestea, vă pot garanta că la the art of hosting stăm mult mai bine. Zilele acestea a plouat, a burnițat mult și mărunt, a bătut vântul, a fost soare. Ca musafir, le-am simțit pe toate direct pe mine. Ne-am întâlnit, într-o manieră clean-cut, direct la locațiile întâlnirilor. Cu tot ce înseamnă asta. Ne-am plătit, elegant, direct la casa restaurantului, cina. Sâmbătă după-amiaza ne-am luat la revedere simplu, la ora 3 fix, ca în program, după care ne-am despărțit pur și simplu. Eram în mijlocul nicăieriului, ploua și ne-au spus că în 8 minute avem bus către oraș. Așa a și fost. În 8 minute fix, pentru 30 de koroane (un pic peste 4 euro), stăteam confortabil într-un bus de oraș și le făceam cu mâna colegilor din alte țări care aleseseră să meargă pe jos – treaba lor!

De când sunt aici, zâmbesc într-una. Mă gândesc cu mare drag și cu o inimă veselă cât de faini sunt colegii mei, prietenii mei, toți cei de care sunt înconjurată în viața mea, în România. Toți cei care mă sună din când în când sau mai constant să mă întrebe ce mai fac, cum o mai duc. Ce fac copiii mei. Cum se învoiește mama să vină la București să mă ajute cu copiii, cum soacra mea stă cu 3 copii cât mă duc în Danemarca, chestie de carieră. Despre cum mă învoiește șeful că am gripă și pierd o ședință importantă… Despre multe nimicuri sau lucruri importante și foarte importante care nu sunt ca la carte, care nu sunt în nici o enciclopedie de Bune maniere de viață și de găzduire dar care fac din viața mea un timp și o experiență cu sens, cu misiune împărtășită de cei din jur și cu momente care îmbină și rațiune dar și multă, multă simțire.

Azi mă întorc acasă. Acasă nu m-ar pune nimeni să iau busul din aeroport. După ce o să-mi iau bagajul și voi trece de porțile terminalului voi găsi în mulțime niște ochi care mă vor căuta și pe cineva care a venit special pentru mine acolo.

Be Sociable, Share!

One thought on “Art of living, art of hosting și mâncare raw

  1. Pingback: Solo, corto y con leche | Oana Moșoiu

Leave a Reply