Toată lumea știe educație

Dacă știți filmul Everybody loves Raymond, ei bine, titlul acesta va însemna ceva. Un tip simpatic, familist, simplu în gândire, un serial plin de stereotipii despre femei și bărbați, soții și soți, mame și tați, frați, soacre etc., situații tipice de viață de familie prin care ai ocazia să îți lămurești, în replici amuzante, cum stă treaba în familiile de clasă socială medie, muncitori la ceva orice. Cei din jur fac parte din viața lui simplă, un sitcom destul de mainstream, schimburi de replici tâmpițele, despre orice, toate au haz. Pe fond, e un pic trist să vezi cât de simplist sunt tratate temele de family life, câte clișee comportamentale sunt vehiculate, care modelează mintea consumatorului de programe de acest fel și îi validează propriile comportamente fixate deja în tipare greu de resetat. Te mai întrebi de ce sunt încă actuale și prezente temele privind statutul femeii și bărbatului în relația de cuplu? Păi nu Biblia e de vină, fraților, ci filmele tâmpite care promovează aceste modele și tipare comportamentale gender-related.

Într-o paralelă de lumi, toată lumea iubește subiectul educației, are replici, discursuri, versiuni de adevăruri, lucruri DE FĂCUTdirective, sarcini către minister, inspectorate, profesori, directori. Pe fond, e adevărat. Toată lumea care a trecut printr-o școală – și spun, literalmente, cu adevărat că TOATĂ LUMEA a trecut printr-o școală – are opinii despre aceasta, despre CUM-ul care ar fi trebuit să, ar trebui să și, în esență și urgent, trebuie!

Prin natura meseriei mele de profesor, trainer, voluntar și mamă, plus expertiza foarte, foarte specifică și destul de extinsă în domeniul științelor educației (și sper că e de înțeles că și în educație, știu că poate crea confuzii!), intersectez lumi educaționale de toate felurile – de la grădiniță (am trecut și prin creșă), școală, cancelarie, inspectorate, CCD-uri, CJRAEs, facultăți, formarea adulților, formarea profesională inițială și continuă a felurite profesioniști inclusiv cadre didactice, training, formare în context nonformal, tineret, voluntariat și altele de le-am mai scăpat. Am considerat necesar să spun asta acum mai ales ca să înțelegeți că sunt informată și nu doar din cărți sau așa, ca dintr-un proiect educațional, ci că am nevoie să știu profund și specific aceste domenii pentru a mă putea exprima cu sens și substanțial în mediul profesional în care funcționez și în rolurile pe care le performez. În plus, o consider o problemă de etică profesională: de pe mâna mea (împreună cu alți colegi) au ieșit idei, documente, uneori prescripții, opinii de tip expert, evaluări, validări. Nu aș putea dormi bine noaptea dacă aș da drumul la inepții sau jumătăți de idei sau lucruri care ar face mai mult rău decât bine. Mai bine mai puțin și mai cu sens. Cu sens autentic. Un lucru care crește, care adună, care dezvoltă. Și așa e foarte greu, sigur mai știți și asta. Că nu e numai să dai drumul la chestii, ci să mai aibă și o viață dincolo de imprimantă.

În mediile în care interacționez cu practicienii educației tot ce văd și aud este cum toată lumea știe educație, tot așa cum toată lumea îl iubește pe Raymond: se scriu idei, bloguri, comentarii, se fac supoziții, scenarii de how-to, se dau ultimatumuri care nu mișcă pe nimeni, se fac amuzamente, râdem, glumim. Ce mai văd? O lipsă majoră de concepte, pe de o parte, și concepte clare – pe de altă parte; mari confuzii între noțiuni; amestec grosolan de cuvinte ca să sune important, bombastic, în trend; clișee și cuvinte parazit cu „zona„, ”partea”, ”zona de”, ”trebuie” ș.a. (am zis că o să fac un audit la fenomenele lingvistice din discursul public pe tema educației). Continuăm cu legiferări și auto-validări de idei, promovarea propriilor proiecte și soluții cu caracter mântuitor-salvator, un me-time etern, superficialitate, foarte multă, prea multă speculație, o lipsă de argumentare reală, discursuri paralele, în agende proprii, în note proprii, o dizarmonie, un fals.

Neclar dacă schimbăm școala? educația? învățarea? metodele? sistemul? Dar ce sunt toate aceste cuvinte? Continue reading

A schimba, schimbare…

Vă rog să facem împreună un exercițiu de discriminare terminologică și conceptuală: să facem diferența între a fi consecvent și a fi, pur si simplu, repetitiv, înțepenit în mișcarea haotică, totuși regulată, de a face la nesfârșit același lucru… a fi înțepenit în proiect.

Deunăzi, făceam o paralelă între desfășurarea unei ore la clasă, văzută din perspectiva profesorilor (sau, ca să vă fie mai comod, a studenților mei de la Sociologie care urmează modulul Psihopedagogic, cu un vag proiect de viitor profesor) și o emisiune radio. Cândva, în Evul Mediu al anilor 90, am lucrat într-un radio, realizam, împreună cu Adriana ”Alo Moda” o emisiune. We were broadcasting – hihi! Planificam fiecare minut, pe vremea aia lucram cu CDuri și casete audio, scriam desfășurătorul după timpii muzicilor înscriși pe coperta discului… Cam așa e și ca profesor, planifici atent fiecare secvență, ce fac eu profesorul acum, ce fac ei elevii apoi, ce fac eu dacă ei nu fac, cum mai fac și tot așa. Cumva, nu?, a fi profesor, e similar cu a fi un DJ profesionist, auzi atent, schimbi muzica dacă ceva nu sună bine, cauți alternative foarte rapid, ca să nu ai ”blancuri” – acea tăcere jenantă, când știi că cel de la butoane nu e acolo…

În fine, această rememorare m-a determinat să reflectez la trecerea timpului și la ce a adus această trecere pentru mine, cum m-a(m) schimbat, m-a(m) transformat, am evoluat.

Multe s-au schimbat. ”Brânza” mea s-a mutat de colo – colo (apropo de Who moved my cheese) și eu am alergat-o și m-am bucurat de gustul ei. Nu a face același lucru e fenomenal azi, nu în ritmicitate stă echilibrul nostru care ne ajută să ne mișcăm fundurile și să facem o diferență în lume și între ziua de ieri și ziua de mâine. Echilibrul stă în a face bine ceea ce e de făcut în fiecare zi diferită. Și din când în când să tragi linie și să vezi dacă ai crescut, dacă faci ceva mai bine, mai bun, dacă faci și altceva decât ai făcut mereu. Să te provoci, să încerci noi teritorii, să le cartografiezi și să te așezi în cel mai bun loc pentru o perspectivă de milioane. De unde să vezi următorul loc de ”făcut casă”. De unde să respiri adânc și să zbori înalt, trăgându-i după tine pe ceilalți, generos, cu dragoste, dacă vor și pot și răspund chemării tale.

Prin urmare, numai dacă mă uit înapoi în ultimii 3 ani, am făcut proiecte, copii, casă, au trecut ”prin mine” 200 de studenți și cam tot atâția trainiți (weard word!). La televizor au rămas aceiași Mircea Badea și Dan Diaconescu, aceleași texte, aceleași categorii de probleme-etichetă, în jur sunt oameni care să încăpățânează să creadă că așa cum sunt de ani de zile e bine și că e suficient. Ei numesc asta consecvență, dar nu e decât viața unui hamster într-o cușcă cu un cilindru pe care aleargă idiot spre nicăieri.

Tocmai au pierdut bătălia cu ei înșiși, ei, cei care ar putea deveni.