Toată lumea știe educație

Dacă știți filmul Everybody loves Raymond, ei bine, titlul acesta va însemna ceva. Un tip simpatic, familist, simplu în gândire, un serial plin de stereotipii despre femei și bărbați, soții și soți, mame și tați, frați, soacre etc., situații tipice de viață de familie prin care ai ocazia să îți lămurești, în replici amuzante, cum stă treaba în familiile de clasă socială medie, muncitori la ceva orice. Cei din jur fac parte din viața lui simplă, un sitcom destul de mainstream, schimburi de replici tâmpițele, despre orice, toate au haz. Pe fond, e un pic trist să vezi cât de simplist sunt tratate temele de family life, câte clișee comportamentale sunt vehiculate, care modelează mintea consumatorului de programe de acest fel și îi validează propriile comportamente fixate deja în tipare greu de resetat. Te mai întrebi de ce sunt încă actuale și prezente temele privind statutul femeii și bărbatului în relația de cuplu? Păi nu Biblia e de vină, fraților, ci filmele tâmpite care promovează aceste modele și tipare comportamentale gender-related.

Într-o paralelă de lumi, toată lumea iubește subiectul educației, are replici, discursuri, versiuni de adevăruri, lucruri DE FĂCUTdirective, sarcini către minister, inspectorate, profesori, directori. Pe fond, e adevărat. Toată lumea care a trecut printr-o școală – și spun, literalmente, cu adevărat că TOATĂ LUMEA a trecut printr-o școală – are opinii despre aceasta, despre CUM-ul care ar fi trebuit să, ar trebui să și, în esență și urgent, trebuie!

Prin natura meseriei mele de profesor, trainer, voluntar și mamă, plus expertiza foarte, foarte specifică și destul de extinsă în domeniul științelor educației (și sper că e de înțeles că și în educație, știu că poate crea confuzii!), intersectez lumi educaționale de toate felurile – de la grădiniță (am trecut și prin creșă), școală, cancelarie, inspectorate, CCD-uri, CJRAEs, facultăți, formarea adulților, formarea profesională inițială și continuă a felurite profesioniști inclusiv cadre didactice, training, formare în context nonformal, tineret, voluntariat și altele de le-am mai scăpat. Am considerat necesar să spun asta acum mai ales ca să înțelegeți că sunt informată și nu doar din cărți sau așa, ca dintr-un proiect educațional, ci că am nevoie să știu profund și specific aceste domenii pentru a mă putea exprima cu sens și substanțial în mediul profesional în care funcționez și în rolurile pe care le performez. În plus, o consider o problemă de etică profesională: de pe mâna mea (împreună cu alți colegi) au ieșit idei, documente, uneori prescripții, opinii de tip expert, evaluări, validări. Nu aș putea dormi bine noaptea dacă aș da drumul la inepții sau jumătăți de idei sau lucruri care ar face mai mult rău decât bine. Mai bine mai puțin și mai cu sens. Cu sens autentic. Un lucru care crește, care adună, care dezvoltă. Și așa e foarte greu, sigur mai știți și asta. Că nu e numai să dai drumul la chestii, ci să mai aibă și o viață dincolo de imprimantă.

În mediile în care interacționez cu practicienii educației tot ce văd și aud este cum toată lumea știe educație, tot așa cum toată lumea îl iubește pe Raymond: se scriu idei, bloguri, comentarii, se fac supoziții, scenarii de how-to, se dau ultimatumuri care nu mișcă pe nimeni, se fac amuzamente, râdem, glumim. Ce mai văd? O lipsă majoră de concepte, pe de o parte, și concepte clare – pe de altă parte; mari confuzii între noțiuni; amestec grosolan de cuvinte ca să sune important, bombastic, în trend; clișee și cuvinte parazit cu „zona„, ”partea”, ”zona de”, ”trebuie” ș.a. (am zis că o să fac un audit la fenomenele lingvistice din discursul public pe tema educației). Continuăm cu legiferări și auto-validări de idei, promovarea propriilor proiecte și soluții cu caracter mântuitor-salvator, un me-time etern, superficialitate, foarte multă, prea multă speculație, o lipsă de argumentare reală, discursuri paralele, în agende proprii, în note proprii, o dizarmonie, un fals.

Neclar dacă schimbăm școala? educația? învățarea? metodele? sistemul? Dar ce sunt toate aceste cuvinte? Continue reading

Un gând rebel, dar clar

Nu crede chiar tot ce gândești. Nu crede chiar tot ce spui. Nu crede nici măcar ceea ce simți. Toate trec. Omul ca o părere, închipuit în puterea lui, în rațiunea lui, în sentimentele lui. Egocentric în forma copilăroasă, imatură, învață să fie generos cu el însuși necrezându-și în primul rând propriile inepții. Avem 2 urechi și o gură. Să le folosim în această proporție. Credința în miracol deasupra raționamentului unei minți puține și înghesuite în pătrățelul lui aici și acum. Ieri și mâine date prezentului, prezentul dat veșniciei și necuprinderii de care nu suntem în stare. Am fost, am trecut. Nu rămân decât oamenii pe care i-am atins cu un pic de luminare. Apoi și aceia se trec, și rămân alți oameni atinși de luminarea luminării. Oare cât de departe suntem de luminarea primordială și ce a mai rămas de credința noastră?