Cred că acest tip de inteligență este fundamentală în a marca acele cariere politice de excepție. Lipsa ei atrage nu doar rateul unor aspirații politice, ci și prejudicii în planul imaginii publice și al viitorului celui care pretinde că știe ce face, dar nu demonstrează prin prestații adecvate.
A fi inteligent politic înseamnă a înțelege foarte bine, în mod subtil și implicit, dar mai ales la timp ansamblul contextului cu variabilele și forțele sale de putere și influențare a unor demersuri politice. Înseamnă a ști când să taci, cât să taci și pe lângă cine să deschizi sertarul cu ce ai de spus și oferit. Uneori a fi consecvent într-un context complet ostil înseamnă pur și simplu că nu înțelegi ce ți se întâmplă și unde trăiești. Sigur, acum nu vom opri toate reformele și demersurile de schimbare doar pentru că o guvernare este înțepenită într-un comportament demn de anii ’80, și reformiștii își au meritul lor în inconștiența pe care o manifestă strigând cât îi țin plămânii, pe orice ”vreme”, solicitări și revendicări. Din forțele astea polarizate, se naște un soi de echilibru care nu face decât să mențină status-quo-ul. Nu-l modifică, întrucât fiecare trage tare în partea lui, în direcția opusă.
Schimbările și reformele au timpul lor de coacere. Societatea noastră, încă extrem de tânără în formatul acesta post-post-post decembrist (mă gândesc la generațiile de președinți care ies în decembrie, punctând apoteotic faptul că în decembrie ne-am schimbat soarta), învață mai ales prin imitație și modelare după imagini de revistă străină. Modelul finlandez. Modelul german. Modelul american. Uite, așa să fim și noi. Cu ochii după reclamele ce promit rezultate ca în modelul arătat, cred că cel mai rău este că nu ne uităm la noi. Că nu ne înțelegem propriul sistem de referință și de funcționare. Că nu ne ascultăm – opiniile, așteptările, potențialitățile. Un dispreț profund față de proprii experți, față de vocile locale. E sexy dacă te chemi într-un nume de job americanizat, dacă ai făcut studii la o universitate din afară sau te-ai plimbat pe-acolo la școli de vară și dacă modelul tău are la bază niște nume exotice, cu programe licențiate care costă o căruță de bani și a căror francizare în țară îți va deschide calea antreprenoriatului pe baze solide.
Domeniul meu este educația. Nu cred să fie alt domeniu în care disprețul unora față de alții să fie trăit mai intens. Câteva forțe se luptă să impună direcții de reformă. Și desigur, un mare bolovan de gâtul educației, pentru a o ține pe loc, așa cum e, cum a fost și cum e de dorit să fie. Să fie ordine, disciplină, liniște în bănci, să fim ascultători, să ne facem temele și să ne citim lecțiile. Și să ne luăm bacul și apoi să mergem la facultate, să ne dăm examenele, să ne luăm o licență și să terminăm naibii cu educația, să ne mărităm, să ne luăm case și credite și mașini, un job cu nume străin la o corporație să putem plăti toate planurile ideatice pentru copilul unic și irepetabil.
Dacă întreb cei câțiva cu idei despre cum ar trebui schimbată educația, niciunul nu are la bază o documentare evidentă, o cercetare ex-ante, un studiu de fezabilitate sau de impact. Fiecare reformă s-a făcut exact ca alegerile – împotriva a ceea ce este, care era rău pentru că fusese înainte și era, din principiu rău. Da, era rău, dar demonstrează-mi că planul tău are șanse. Aaa, am citit eu 4 cărți de la americani și merge? În acel context da. Aici, într-un sistem auto-centralizat (în care instituțiile locale se raportează la central singure, nici nu e nevoie aproape să le impui asta), politizat la maxim și lipsit de orice exercițiu al responsabiizării și autonomiei decizionale, într-un sistem ”crescut” și educat dependent (și asta numai amintindu-mi de mare re-educare începută în 2000 după câțiva zori de zi cu proiectul de reformă al Băncii Mondiale) e nevoie de o mare inteligență politică pentru a înțelege și proiecta un mod(-el) de reformă care este personalizat considerând factorii locali. Un model care să fie susținut de comunitatea politică la nivel de discurs, financiar, logistic și administrativ, printr-o comunicare publică de mare efect. Înseamnă să dărâmi niște ziduri și să le pui la locul lor (sindicatele din învățământ), să responsabilizezi și dinamizezi asociațiile de părinți (și nu singura federație condusă de o doamnă care nu mai are nici un fel de legitimitate), să sprijini crearea comunităților profesionale ale cadrelor didactice, să formezi real manageri și să-i selectezi pe criterii mai obiective decât apartenența politică, să intri în dialog cu asociațiile profesionale de reprezentare a drepturilor cadrelor didactice, să ai o bază de experți pe care să-i pui la treabă cu studii și cercetări din teren astfel încât să fundamentezi corect intervențiile, proiectând pe termen lung și acționând pas cu pas.
Inteligența politică este cea care lipsește multor vocaliști pe terenul educației și asta le va rata proiectele superficiale, supervocalizate și lipsite de susținerea și validarea celor care știu educație la nivel de expertiză. Nu pe facebook se face educație și nici în săli frumoase de training. Educația de masă, la nivel de generații sociale, are loc în școală și are nevoie să-și recapete locul în școală. În școli luminoase de la bucuria profesorilor de a fi acolo împreună cu elevii lor, cu părinții, cu comunitatea locală, cu mediul ONG într-un proces profund, autentic, personal și durabil de ÎNVĂȚARE.
În absența acestei înțelegeri, ne putem retrage în proiectele noastre individuale sau de grup din domeniul educației și formării. E și ăsta un mod de a schimba lumea, doar că durează mult mai mult.
