Societate și individ

Sunt o adeptă a vieții în societate. Îmi plac oamenii, sunt subiectul și predicatul muncii mele de zi cu zi. Îmi place viața de oraș – este o reprezentare a mușuroiului uman în care ne ducem existențele – în mare, nediferențiate unele de altele, în mărunt, fiecare își are locul și rostul în orizonturile apropiate ale celorlalți.

supra-populare overpopulation

Aglomerația urbană mă conștientizează deplin asupra puținătății pe care o marcăm ca existență pământească în fața lui Dumnezeu: un stup, o zumzăială, o forfotă în care fiecare își poată povestea, drama, fericirea și… mântuirea. Mă uit în ochii oamenilor și le văd scenariile de viață – intrarea în obișnuințe și comportamente-tipar setate din familie (acceptarea agresivității, distribuția sarcinilor, acceptarea unor tipuri de statusuri, adresările, modul de luare al deciziilor, așteptările, imaginarul și proiecțiile interpersonale cu privire la rolurile din familie) și din istoria genealogiei (”fantomele din dulap”, ADN-ul cu spiralele lui regăsite peste timp), repetarea unor texte de rol acceptate și recunoscute ca acceptabile (despre a fi mamă/tată, bărbat/femeie, soț/soție, fiu/fiică, adolescent, profesor, ONGist, nonformal, politician, bugetar, din administrație, medic, asistent, polițist, moldovean, clujean, dunărean, muntean, șofer de mașină mică, șofer de SUV, șofer de mașină luxoasă…), clișee de interpretare a vieții și relațiilor dintre oameni (”asta se face AȘA”, ”oamenii sunt AȘA”), categorii umane inamovibile de pe raftul cu organizarea lumii și a oamenilor, limbaj puțin și slab conceptualizat, comunicare proastă, extropunitivism – alții sunt de vină, celălalt, șeful, instituția, țara -, paturi ale lui procust în care se măsoară toate înțelegerile și girafa pe care a văzut-o olteanul și a spus: ”asta nu există”…

Am deschis ochii într-un setting de lume și luăm de bună această realitate de acum. ”Am apucat” lumea într-un fel și ni se pare straniu să contestăm – ordinea, normele, cine/ce-ul. Nu ne batem capul cu procesualitatea – de unde vine și încotro poate genera. Dez-învățarea și re-învățarea temei lumii și a sensului ei și a poziției noastre în lume – asta da, preocupare. Re-așezarea învățăturilor. E mult de citit. E mult de povestit.

mapSalt. Mă preocupă mult faptul că lumea pe care o trăim și o construim depinde și este oglinda nivelului de înțelegere și conceptualizare asupra lumii pe care îl au o mână de cetățeni pe care i-am făcut reprezentanții noștri și cărora, printr-o joacă de-a ”datul legitimității” prin vot, le-am cedat din puterea noastră. Puterea noastră de mici furnici și de mici albine de a modela și construi lumea într-un sens propriu, dar nu individual, ci grupal și comunitar. Sunt într-un paradox – o putere la îndemâna fiecăruia dintre noi ne-ar consuma într-un teribil război la nivel de 1 la 1, de agende prea personale, la fel de personale ca limitele puterii noastre de înțelegere (softare genetică, familială, educațională, culturală, socială) și de empatie cu ceilalți; o putere dată prin reprezentativitate unui grup care nu face bine, fiind tributar unei slabe înțelegeri asupra propriei sale meniri și asupra lumii, într-un vid de referențial valoric explicit și asumat, mi se pare la fel de nociv. Quo vadis? 

ThePeopleDontKnowTheirTruePower

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dintr-o dată am avut imaginea clară și înțelegerea profundă a sensului monahismului – călugărul ascuns de lume în rugăciune. monahismComportament individual, personal, pus în slujba lumii. Să las tot? Da. Ce nu lași, te va trage. În direcția aceea. Probabil alta decât a ta.

 

 

Așa am învățat despre let it go. Cu adevărat. Lasă, dă drumul, ca să faci loc să vină altceva care să te umple de un sens nou, de o înțelegere nouă. Într-o credință profundă în armonia suprasensibilă existentă în lume, lucrurile se închid în timp, peste timp, în bucle mari sau mai mici, între oameni, cu oameni… despre oameni.

Prietenul nostru scrie frumos și, aș spune, complet: ”Definitorie pentru om este natura preocupărilor sale. În importanța pe care o dă lucrurilor, slăbiciunea pentru unele, indiferența pentru altele, stă secretul fericirii sau nefericirii sale. Lipsa perspectivei detașate asupra acestora îl poate face sclav orb al detaliilor care îi vor sufoca astfel viața. Frumusețea lăuntrică a unui om este dată de gândurile pe care le poartă în fiecare moment cu el. Acestea i se reflectă ca o haină luminoasă sau dimpotrivă pe chip!”

Iubirea de celălalt e un concept prea greu. nu tinem inimi

Spunea profesorul că ne iubim copiii, dar numai pe-ai noștri. De fapt, îi iubim, în general, doar pe cei care ne-aseamănă – ne oferă validare, ne crește stima de sine și devenim importanți – credem noi, mai aproape de noi înșine, versiunea închipuită. Mândria rămâne păcatul preferat al diavolului (”ce, eu așa sunt și nu mă pot schimba”, ”eu asta fac, asta e ce îmi trebuie” – ok, rămâi așa, mândru și încremenit în proiectul personal de ”eu până aici am putut ajunge, mai departe nu merg… eu nu pot”).

Dar ar trebui probabil să încercăm exercițiul mult mai complex de a-i iubi pe cei care sunt foarte diferiți de noi – de alegerile noastre, de opiniile noastre, de ideile noastre. Din discrepanța aceasta ajungem de fapt să creștem – intelectual, căci ne provoacă să încercăm alt mod de gândire decât cel ce ne este familiar, emoțional, căci inteligența emoțională și socială va fi provocată cu noi (sensuri ale unor) trăiri, emoții și sentimente, spiritual – căci exercițiul iubirii este greu și de fiecare dată diferit.

love2

Finalul e serenpiditate: calitatea iubirii celui apropiat este definitorie pentru calitatea iubirii acordate celorlalți. O iubire sănătoasă, generoasă, curată, autentică, iubirea în care ne creștem unii pe alții, eu pe tine, tu pe mine, noi pe ceilalți, ei pe noi… O iubire socială ca la carte.

love-corinteni-hugh

 

Oana Moșoiu

View posts by Oana Moșoiu
Lucrurile nu sunt greu de facut, e greu sa intram in starea de a le face - C. Brancusi

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll to top