Puterea familiei

La acest început de an închid bucla 2014 cu reflecția asupra familiei. Dincolo de mine, există un univers care mă înconjoară și care este familia – apropiată și cea extinsă. Un capital uriaș de energie, de resurse în variate forme, de putințe care altfel nu ne-ar fi accesibile.

A aspira la mai mult în viață este, într-o perspectivă creștină în care trăim noi, un exercițiu de a putea și de a valorifica acele capacități lăsate de Dumnezeu în tine, ca daruri, ca talanți ca să te descurci pe lumea asta, în drumul către mântuire. Nu atât acumularea materială este importantă, și în mod clar nu este miza sau obiectivul nostru. A putea reprezintă concentrarea forțelor noastre interioare, o probă de nivel următor, o reușită că în viața asta, dacă îți propui ceva și te ții concentrat de jumătatea umană a planului tău, mai vine și jumătatea lui Dumnezeu acolo și se împlinește.

Continue reading

Starea de cuib. Delay.

Întotdeauna am avut acest delaying – mode. Mai toate lucrurile mi s-au întâmplat târziu în viață. Da. Chiar foarte târziu unele. Inadmisibil pentru vremurile în plină emancipare pe care le trăiam. Nu știu cum am rezistat 5 ani de liceu (pedagogic), 4 ani de facultate și nici cum de nu m-am grăbit cu doctoratul, ca orice om normal la cap.

Vânt și apă, alergând și spumegând ca valurile, au trecut niște ani imediat. Și totuși, abia acum, după 17 ani de când am venit în Capitală, simt nevoia cuibului. E și un cuib fizic la mijloc. Dar, mai mult, e vorba de un cuib în sensul de… așezare. Continue reading

Eclipsă

Ei, da, bine, sunt lunatică. Asta e, semn de lună.

În eclipsă până la reformatare… reinstalare de soft nou.
Ascunsă în camera mea albă, golită de povestea doctoratului, download complet din creier, vărsare până la secâtuire, foamea celulei nervoase care s-a cerut forțată – concentrare, conexiune, idee, cuvând, claritate; camera albă își așteaptă noua poveste. Stau în colț; liniște, calm. Îmi aud gândurile. Vocile s-au oprit. Sunt gânduri adevărate, pure. Sunt gânduri gestate, incubate, coapte, maturate. Sunt gânduri ce au șansă de faptă. Nu se vor exprima niciodată în vorbe, s-ar consuma, esența s-ar epuiza și ar rămâne goliciunea vorbelor care împrăștie idei, viziuni, niciodată împlinite, niciodată născute prin faptă. Sminteală.

Sunt în eclipsă. Ascunsă, dar la vedere. Luminând, dar întuneric. În întuneric simți. Lumina orbește, e așa puternică încât o resimt ca un zgomot. Inchid.

eclipsa

Continue reading

Re-design de viață

Acum un an, fix, eram în mijlocul unui proces personal de punere în ordine.

Claritate

Trecuseră niște ani aglomerați, aproape se închiseseră niște bucle majore, se acumulaseră niște experiențe și nu mă mai ajungeam. Nu-mi mai eram de-ajuns în forma aceea și în momentul acela, simțeam că drumul meu se desenase suficient în forma prezentă și intuiam că mai trebuie să fie ceva, și alte căi, și alte moduri și… un alt Eu, mai evoluat și mai ”adus la zi”. Mă sufocam în propria mea înghesuială – mentală, fizică și poate și emoțională. Doar în plan spiritual am stat tot timpul foarte bine, punându-mi foarte devreme în viață aspectele fundamentale în ordine și aceasta a fost fundația de construcție personală care mi-a susținut toate celelalte procese evolutive, în toate planurile.

crowded

Dialogul cu Dumnezeu a fost de mare ajutor. M-am simțit ascultată și, mai ales, răspunsă în cererile mele, când încet – încet, au apărut semnele. Continue reading

Pledoarie pentru sine

Aș vrea să încep cu un disclaimer – acest post este despre individ și creșterea lui, totuși nu se va asocia cu egoismul, îndreptățirea de sine și nici cu auto-suficiența.
Este despre sinele generos și nu despre sinele egoist.

Cu siguranță domnul Piaget a avut dreptate – se confirmă: acumulările cantitative duc la salturi calitative exprimate în adaptări eficiente la spațiu, context, oameni, variabile. Deși expansiunea și luarea în stăpânire a unui mediu cât mai extins este un indicator al realizării personale în termeni de anvergura spațiului exploatat, aprofundarea sinelui este un demers egal necesar pentru a da randament existenței noastre în lume.

A ne înțelege corecte sinele – punctele forte, vulnerabilitățile, patimile, rănile care ne mistuie ființa și ne controlează impulsurile – înseamnă a ne raporta corect la lume, echilibrat și echidistant, în raport cu noi înșine în primul rând, și în raport cu ceilalți. Acest fapt este posibil, desigur, în măsura în care aceștia ne sunt dezvăluiți de propria capacitate de înțelegere a celuilalt sau de felul în care alterul ni se dezvăluie – în felul în care se desenează pe el și se dezvăluie așa cum dorește să-l cunoaștem sau în felul în care se dezvăluie prin comportamente care au atașate înțelesuri, la nivel de grup sau societate.

Continue reading