Odată cu scrierea tezei de doctorat, dar mai ales cu ocazia prezentării acesteia, am inventat un termen nou. Lecturabilitate: caracteristica unei lucrări de a fi lecturată. Cu alte cuvinte, șansa pe care o dai produsului tău intelectual de a fi citit, parcurs, înțeles. În alt univers, spunem despre inițiative că sunt do-able, adică realizabile.
Prin urmare, la prezentarea tezei, după ce primisem deja câteva comentarii cu privire la dimensiunea lucrării (aprox. 500 pagini), am fost foarte onestă și am recunoscut: stimat auditoriu, am scris această teză pentru mine, în primul rând. Volumul ei reflectă demersul meu de clarificare, de lămurire, este modul în care eu mi-am explicat și felul în care am desfășurat gândirea mea asupra temei, suma și sinteza de conținuturi parcurse, descifrate, legate unele de altele, corelate, făcute să dea sens aspectelor despre care îmi propusesem să vorbesc. Este de fapt un download complet din creierul meu. Asta e. Dacă m-aș fi gândit la un posibil auditoriu, mai bine definit, poate aș fi fost mai atentă la variabilele ce țin de aceștia – timp disponibil, a câta n-a lucrare de doctorat citesc, eficiență. Dar nu. Nu m-am gândit la nimeni altcineva. Am fost egoistă și onestă cu mine până la capăt. Am scris tot ce am avut în cap. Am scris tot ce am avut de spus. Când a fost gata, m-am simțit sfârșită, goală și epuizată de orice idee. Era completă.
