Back to school project. Ziua 2. Din programul de înarmare

Sună amenințător? Ei, bine, da, chiar așa. Gata cu prima zi, ne ștergem lacrimile, ne suflăm nasul cu putere, respirăm adânc și ne încercăm norocul în lume. Deocamdată, amușinăm mediul… clasa, proaspăt ceva; bănci, cum a fost norocul sau bugetul școlii; catedră, tablă – aceleași coordonate, nici o schimbare. Știți aia cu… Don’t grow, it’s a trap? Așa și cu prima zi de școală. Nu te du, e o capcană! Nu e doar prima zi! E până la anul… și la anul… și la anul…

Continue reading

Back to school, day 1. Ziua marilor începuturi, ziua rezoluțiilor și a angajamentelor uitate mâine

Săptămâna aceasta aș dori să o dedic fenomenului numit ”începe școala”. Ziua 1 este ziua marilor angajamente. Gata, începe școala, așa că:
– o să dorm mai devreme
– o să ascult de mama
– o să fie totul bine

În fine, în ziua 1 toate caietele sunt frumoase, entuziasmul și mirosul de proaspăt al diferitelor accesorii școlare – există așa ceva?! – sunt încă sus, ”doamna” e încă drăguță, cu machiajul perfect fixat și calmă (și-a spus și ea angajamentele de dimineață, în drum spre școală – o să fiu mai calmă, nu mai țip, o să-i las mai ușor…). Dacă dați pe repede-înainte, să zicem așa, aleatoriu, 25 noiembrie, na! ei… aveți așa o mică imagine în cap? (să încercăm: doamna are părul vâlvoi, machiajul pare curs de la plânsul isteric de neputință și nervii trimiși la sanatoriu, are un zâmbet șters și strâmb, elevii aruncă cu cărțile și caietele prin clasă într-un concurs ad-hoc de avioane, unii stau călare pe catalog să-și motiveze absențele, se stă pe facebook și se dă check-in la ”madness all around”, se trimit sms-uri, se bârfesc ultimele cuplaje…) – ok, bine, nu, să rămânem în cadrul romantic și chiar ușor sămănătorist al zilei 1…

Continue reading

Exerciții de fericire. Azi, adulții

Dacă vorbeam într-un post anterior despre faptul că iertarea se învață, mai am 2 idei conexe pentru voi:

Ideea 1: toate emoțiile și sentimentele de învață. Din păcate, încă nu am văzut în curriculumul grădinițelor și școlilor, nici chiar în educația nonformală – traininguri, elemente specifice de învățare a emoțiilor. Mai mult, emoțiile sunt și ele etichetate, ba mai sunt și orientate după gen (gender – oriented), fiind asociate by default, cu anumite situații – de ex., plângem când suntem supărați (dar și de fericire, nu-i așa?), băieții nu plâng (ba da, nu-i așa?), plânsul se folosește ca să obții ceva (nu doar plânsul, nu-i așa?) ș.a. pe care le puteți recunoaște în relaționarea și comunicarea noastră curentă.

Ideea 2: mintea se poate antrena pentru a reflecta emoțiile pozitive și pentru a le dizolva pe cele negative. Stările noastre sunt o reflecție a gândurilor noastre, gânduri pe care le asociem pozitiv sau negativ fie prin modul în care am fost socializați de mici, expuși unei educații emoționale deficitare (vezi mai sus), fie printr-un mecanism egoist și pervers, dar natural, de centrare pe emoțiile noastre primare, instinctuale. Acest lucru se întâmplă și datorită unui fenomen psihic numit ”roata conștientizării” sau ciclul de conștiință care ne arată cum o experiență declanșează o senzație (ține de capacitatea noastră senzorială fizică – senzații, percepții). Senzația este interpretată (aici e aici!! – fiecare cu harta lui conceptuală în mănă, vai de încrucișările de sensuri dintre noi…), interpretarea duce la stabilizarea sau consolidarea emoției într-o stare mai ”solidă” – sentiment (e mai profund, mai stabil și mai legat inclusiv de aspectele cognitive – valori, principii de viață, paradigme interpretative) și sentimentul ne declanșează o intenție acțională (vrei să faci ceva imediat… reacție, răspuns, behaviorism, Pavlov, câinele condiționat maxim!!) și se repornește ciclul cu o acțiune, experiență declanșatoare de noi senzații, gânduri – interpretări, sentimente, intenții – acțiuni. Sună cunoscut? Pentru fanii și cunoscătorii acestui blog mic și rar, acesta este ciclul pe care se lucrează în învățarea experiențială (adică pe bază de experiențe concrete de viață = declanșatoare de senzații în context real, autentic, de viață) și pe care ne debrifăm toți prin procesare urmând etapele clarificate de domnul David Kolb. Acest tip de învățare o numesc eu living learning – învățare trăită sau chiar trăirea experienței de învățare.

Există o mică problemă – pe baza ei ne câștigăm, noi trainerii și ei psiho-terapeuții, pâinea. Roata asta a conștiinței nu funcționează perfect, adică uneori se face pătrată sau chiar triunghiulară – în sensul că există niște scurtcircuite – senzația ne duce direct la sentiment și apoi direct la intenție. Sau interpretarea (uneori foarte sumară, adică filmul acesta se întâmplă în timpi reali de viață) ne duce imediat la intenție (mă simt prost, mă gândesc că eu chiar sunt prost, devin frustrat și încep să sâcâi oamenii din jurul meu cu comportamentul meu de simțit prost… faceți voi legăturile). Ce facem noi atunci? Dăm filmul înapoi cu încetinitorul să vedem unde s-a produs scurtcircuitul – și procesăm experiențele – adică nu le lăsăm brute, precum o carne abia tăiată plină cu salmonela, ci o băgăm în malaxorul curățării. Cu întrebări specifice pe procesare pe fiecare etapă de roată a conștientizării ajutăm pe cei în nevoie să se clarifice și să pună la locul lor corect senzațiile (identificarea surselor și definirea corectă a senzațiilor), gândurile/interpretările, sentimentele și intențiile. Da, costă. Da, o facem bine.

În orice caz, dacă la copii și tineri, partea de primar și instinctual e mai ”crudă”, căci e mai devreme în viața lor, dar – norocul unora dintre ei și ghinionul și traumele altora! – au pe lângă ei adulți cât de cât pregătiți (sau nu!) să mai proceseze empiric (sau deloc!) experiențele (profesori, consilieri educaționali, părinți!), la adulți lucrul acesta pare absolut nejustificat! Oare să fie așa? Să nu fim prea aspri în blamarea noastră asupra adulților rămași la stadiul de adolescenți nemuțumiți și reactivi! Daca nu există o educație emoțională corespunzătoare anterioare, dacă nu au avut șansa de a întâlni niște ”înțelegători de serviciu” în viața lor (mentori, profesori, modele) atunci să nu ne mirăm de cultura emoțională slabă a adulților din viața noastră și de numărul extrem de mare al consilierilor, terapeuților, trainerilor, coach-lor contractați de oameni în toată firea, dar care au nevoie de trezire și conștientizare… pentru a se reîntoarce la viața lor… în viața lor…

Decât să fim nemulțumiți de ei ca oameni, mai bine să găsim căile de a-i ajuta emoțional, căci majoritatea suferă după niste traume uriașe – abandon, umilire, respingere, nedreptate, trădare (doar să le amintesc pe cele 5 fundamentale, descrise de Lise Bourbeau) și pe baza cărora se lucrează cu psihologia integrativă…

Puneți în loc cele 5 limbaje ale iubirii despre care am mai vorbit și multă dragoste de celălalt.

Hai acum, că v-ați plictisit – ce vreau să vă spun: că se poate să vă antrenați să fiți fericiți!

Obișnuințele fericirii


A schimba, schimbare…

Vă rog să facem împreună un exercițiu de discriminare terminologică și conceptuală: să facem diferența între a fi consecvent și a fi, pur si simplu, repetitiv, înțepenit în mișcarea haotică, totuși regulată, de a face la nesfârșit același lucru… a fi înțepenit în proiect.

Deunăzi, făceam o paralelă între desfășurarea unei ore la clasă, văzută din perspectiva profesorilor (sau, ca să vă fie mai comod, a studenților mei de la Sociologie care urmează modulul Psihopedagogic, cu un vag proiect de viitor profesor) și o emisiune radio. Cândva, în Evul Mediu al anilor 90, am lucrat într-un radio, realizam, împreună cu Adriana ”Alo Moda” o emisiune. We were broadcasting – hihi! Planificam fiecare minut, pe vremea aia lucram cu CDuri și casete audio, scriam desfășurătorul după timpii muzicilor înscriși pe coperta discului… Cam așa e și ca profesor, planifici atent fiecare secvență, ce fac eu profesorul acum, ce fac ei elevii apoi, ce fac eu dacă ei nu fac, cum mai fac și tot așa. Cumva, nu?, a fi profesor, e similar cu a fi un DJ profesionist, auzi atent, schimbi muzica dacă ceva nu sună bine, cauți alternative foarte rapid, ca să nu ai ”blancuri” – acea tăcere jenantă, când știi că cel de la butoane nu e acolo…

În fine, această rememorare m-a determinat să reflectez la trecerea timpului și la ce a adus această trecere pentru mine, cum m-a(m) schimbat, m-a(m) transformat, am evoluat.

Multe s-au schimbat. ”Brânza” mea s-a mutat de colo – colo (apropo de Who moved my cheese) și eu am alergat-o și m-am bucurat de gustul ei. Nu a face același lucru e fenomenal azi, nu în ritmicitate stă echilibrul nostru care ne ajută să ne mișcăm fundurile și să facem o diferență în lume și între ziua de ieri și ziua de mâine. Echilibrul stă în a face bine ceea ce e de făcut în fiecare zi diferită. Și din când în când să tragi linie și să vezi dacă ai crescut, dacă faci ceva mai bine, mai bun, dacă faci și altceva decât ai făcut mereu. Să te provoci, să încerci noi teritorii, să le cartografiezi și să te așezi în cel mai bun loc pentru o perspectivă de milioane. De unde să vezi următorul loc de ”făcut casă”. De unde să respiri adânc și să zbori înalt, trăgându-i după tine pe ceilalți, generos, cu dragoste, dacă vor și pot și răspund chemării tale.

Prin urmare, numai dacă mă uit înapoi în ultimii 3 ani, am făcut proiecte, copii, casă, au trecut ”prin mine” 200 de studenți și cam tot atâția trainiți (weard word!). La televizor au rămas aceiași Mircea Badea și Dan Diaconescu, aceleași texte, aceleași categorii de probleme-etichetă, în jur sunt oameni care să încăpățânează să creadă că așa cum sunt de ani de zile e bine și că e suficient. Ei numesc asta consecvență, dar nu e decât viața unui hamster într-o cușcă cu un cilindru pe care aleargă idiot spre nicăieri.

Tocmai au pierdut bătălia cu ei înșiși, ei, cei care ar putea deveni.

Susțin educația de calitate

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei anunţă organizarea începînd cu această toamnă a unui nou program de studii masterale – Strategii inovative de învăţare. Masterat didactic”.

Programul este derulat de Catedra de Pedagogie, în parteneriat cu Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD) şi cu Centrul de Formare şi Dezvoltare în Domeniul Învăţământului Superior (CDFIS).

Viitorii cursanţi, absolvenţi de licenţă, indiferent de domeniu, vor învăţa, într-o manieră inovativă, să devină cadre didactice profesioniste. În acest scop, oferta curriculară cuprinde discipline ca:

  • Dezvoltarea personală și a carierei didactice,
  • Învățarea şi teorii moderne ale învăţării,
  • Managementul comunicarii și al conflictelor educaționale,
  • Managementul clasei de elevi şi al situaţiilor de criză educaţională,
  • Managementul curriculumului,
  • Medii virtuale de învăţare. E-learning și blended learning,
  • Profesorul reflexiv,
  • Educația media,
  • Politici europene în domeniul formării şi dezvoltării profesionale,
  • Elemente de didactică aplicată,
  • Metode şi instrumente de evaluare a performanţelor şcolare.

Pentru admiterea la acest program masteral de va lua în calcul  media de la licenţă (50%) şi nota obţinută la interviul susţinut în faţa Comisei de admitere (50%).

Pentru informaţii suplimentare: Secretariatul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei: 031 4253452, 031-425.34.

Site: www.fpse.ro