Toată lumea știe educație

Dacă știți filmul Everybody loves Raymond, ei bine, titlul acesta va însemna ceva. Un tip simpatic, familist, simplu în gândire, un serial plin de stereotipii despre femei și bărbați, soții și soți, mame și tați, frați, soacre etc., situații tipice de viață de familie prin care ai ocazia să îți lămurești, în replici amuzante, cum stă treaba în familiile de clasă socială medie, muncitori la ceva orice. Cei din jur fac parte din viața lui simplă, un sitcom destul de mainstream, schimburi de replici tâmpițele, despre orice, toate au haz. Pe fond, e un pic trist să vezi cât de simplist sunt tratate temele de family life, câte clișee comportamentale sunt vehiculate, care modelează mintea consumatorului de programe de acest fel și îi validează propriile comportamente fixate deja în tipare greu de resetat. Te mai întrebi de ce sunt încă actuale și prezente temele privind statutul femeii și bărbatului în relația de cuplu? Păi nu Biblia e de vină, fraților, ci filmele tâmpite care promovează aceste modele și tipare comportamentale gender-related.

Într-o paralelă de lumi, toată lumea iubește subiectul educației, are replici, discursuri, versiuni de adevăruri, lucruri DE FĂCUTdirective, sarcini către minister, inspectorate, profesori, directori. Pe fond, e adevărat. Toată lumea care a trecut printr-o școală – și spun, literalmente, cu adevărat că TOATĂ LUMEA a trecut printr-o școală – are opinii despre aceasta, despre CUM-ul care ar fi trebuit să, ar trebui să și, în esență și urgent, trebuie!

Prin natura meseriei mele de profesor, trainer, voluntar și mamă, plus expertiza foarte, foarte specifică și destul de extinsă în domeniul științelor educației (și sper că e de înțeles că și în educație, știu că poate crea confuzii!), intersectez lumi educaționale de toate felurile – de la grădiniță (am trecut și prin creșă), școală, cancelarie, inspectorate, CCD-uri, CJRAEs, facultăți, formarea adulților, formarea profesională inițială și continuă a felurite profesioniști inclusiv cadre didactice, training, formare în context nonformal, tineret, voluntariat și altele de le-am mai scăpat. Am considerat necesar să spun asta acum mai ales ca să înțelegeți că sunt informată și nu doar din cărți sau așa, ca dintr-un proiect educațional, ci că am nevoie să știu profund și specific aceste domenii pentru a mă putea exprima cu sens și substanțial în mediul profesional în care funcționez și în rolurile pe care le performez. În plus, o consider o problemă de etică profesională: de pe mâna mea (împreună cu alți colegi) au ieșit idei, documente, uneori prescripții, opinii de tip expert, evaluări, validări. Nu aș putea dormi bine noaptea dacă aș da drumul la inepții sau jumătăți de idei sau lucruri care ar face mai mult rău decât bine. Mai bine mai puțin și mai cu sens. Cu sens autentic. Un lucru care crește, care adună, care dezvoltă. Și așa e foarte greu, sigur mai știți și asta. Că nu e numai să dai drumul la chestii, ci să mai aibă și o viață dincolo de imprimantă.

În mediile în care interacționez cu practicienii educației tot ce văd și aud este cum toată lumea știe educație, tot așa cum toată lumea îl iubește pe Raymond: se scriu idei, bloguri, comentarii, se fac supoziții, scenarii de how-to, se dau ultimatumuri care nu mișcă pe nimeni, se fac amuzamente, râdem, glumim. Ce mai văd? O lipsă majoră de concepte, pe de o parte, și concepte clare – pe de altă parte; mari confuzii între noțiuni; amestec grosolan de cuvinte ca să sune important, bombastic, în trend; clișee și cuvinte parazit cu „zona„, ”partea”, ”zona de”, ”trebuie” ș.a. (am zis că o să fac un audit la fenomenele lingvistice din discursul public pe tema educației). Continuăm cu legiferări și auto-validări de idei, promovarea propriilor proiecte și soluții cu caracter mântuitor-salvator, un me-time etern, superficialitate, foarte multă, prea multă speculație, o lipsă de argumentare reală, discursuri paralele, în agende proprii, în note proprii, o dizarmonie, un fals.

Neclar dacă schimbăm școala? educația? învățarea? metodele? sistemul? Dar ce sunt toate aceste cuvinte? Continue reading

Tonul face muzica sau cum cofinanțează părinții sistemul educațional

În toată descărcarea electrică privind corupția din sistemul educațional, aș spune că alergăm în jurul curții,  evitând discuția unor elementele – cheie:

– părinții cofinanțează sistemul educațional subfinanțat, rămas la aproape 4% din PIB, în loc de cel puțin 6%. Alte cofinanțări mai sunt proiectele și munca voluntară a tuturor profesorilor care muncesc foarte mult în plus (și cam degeaba, considerați numai birocrația sistemului educațional!) și pe degeaba !

– cum se face acest lucru: fie obligat – forțat (vezi cazul Blându – culmea! – numele doamnei în contradicție cu modul complet agresiv de comportament față de părinți), fie agreat – participativ (celelalte formule pe care le agreem la nivel de școală, clasă. Cuvântul cheie este agreate).

Continue reading

Educația, ca și congres.

Să nu se termine săptămână fără follow up la Congresul Educației din 14-15 iunie.

Am scris pe facebook cateva impresii din prima zi si apoi din ziua 2. Impresiile sunt undeva între empatia cu intenția ministrului/ministerului de a avea un eveniment major și național dedicat educației, înțelegerea constrângerilor de a face din acest eveniment un punct de cotitură așteptat/dorit în sistem și ne-înțelegerea – că lucrurile nu pot fi de luni exact la fel.

Continue reading

Back to school project. Ziua 5. Paradoxuri și pace mondială

Astăzi închei proiectul Back to school. Suntem deja în mijlocul săptămânii 2 și ați putea să spuneți voi cum să treaba. Sunt orarele gata? S-au acoperit catedrele? Toată suflarea profesorală are normele clare? Elevii și-au intrat în ritm? Clopoțelul și-a dres glasul?

Desenul conturat în cele 4 articole poate avea accente grave. Melanjul de abordări romantice și pragmatism științifico-fantastic este recognoscibil în realitate. Uneori în realități particulare și extrem de subiective, dar acolo. Acolo, la nici 2-3-5 km de casă, în săli de clasă suprapuse și supraîncărcate se trăiește intens, se dau, se pierd și se câștigă bătălii. Din păcate, cu alții, permanent inamicul e altcineva, în afara sinelui nostru, în afara sistemului nostru, în afara zonei noastre de control, acolo unde ”nu știu, nu pot, nu sunt vinovat/ă eu…”

Continue reading

Back to school project. Ziua 4. Ce mai studiem, o abordare

“Problema in viata mea si a altora nu este faptul ca nu stim ce avem de facut, ci faptul ca nu facem ceea ce stim” (Peter Drucker)

E ziua în care vom expune un cadru pentru a afla cum ajungem la genericul ”ceea ce știm”, combinat cu o recentă lectură despre îndemnul ”fă ceea ce-ți place”.

Am să încep prin a spune că ceea ce trăim azi ca și formă și conținut al curriculumului din școală este rezultatul unui proces. Adică momentul t(x) de azi este pe un continuum temporal, fiind rezultatul unui sir de alte momente anterioare de intervenție în curriculum. Din păcate, nu este rezultatul unui proces de creație, ci al unui proces de revizuire. Care e diferența? Atunci când creez ceva, am în vedere niște premise – analizez situația, culeg nevoi, nevoi curente, eventual nevoi emergente, care se întrevăd a se genera în viitor, mă uit la resurse, am o anumită expertiză și produc ceva pe baza acestor ”ingrediente”, în raport cu un obiectiv.

Continue reading